Blestemul cetățeanului cu așteptări

Min

Sunt, de când mă știu, un cetățean corect, după standardele mele – plătesc impozitele la timp, ba chiar înainte de termen, plătesc taxele corect, nu fentez statul cu nimic, chiar dacă asta înseamnă mai multă muncă pentru mine.

Și banii unde se tot duc și mai ales, se mai întorc?

Muncesc ca să plătesc, an de an, mii de EUR în impozite către stat – nu mă plâng, e firesc să fie așa. Dar autoritățile se plâng, non-stop, că n-au bani de nimic. Că au furat mereu ăia dinainte și ei au rămas fără bani, să vadă ce găsesc pe la fundul sacului.

Asta aud, de 8 luni de zile, de la Nicușor Dan, primarul pe care l-am votat, mai mult cu speranța că o să facă echipă bună cu Vlad Voiculescu, și cu speranța că votez un om cinstit, care nu mai fură și face treabă.

De 8 luni de zile îmi doresc aproape cu înflăcărare să nu mă mai dezamăgească în fiecare zi – da, ok, n-avem bani, nu o să avem flori anul ăsta prin oraș. E ok, vom supraviețui. Nu avem bani de lucrări complicate și alte mofturi – e ok și asta, trăim și fără.

DAR … dar cum e posibil să nu avem bani de igiena aia de bază a orașului? Cum se poate să nu găsim bani până în luna iunie ca să tundem iarba prin parcuri să nu ne umplem de căpușe? Cum n-am avut bani să reparăm măcar gropile mari, cât să nu ne rupem gâtul cu bicicletele, trotinetele sau mașinile (ați văzut și voi câți puști trec în mare viteză pe lângă noi pe o trotinetă și vă confirm că o groapă un pic mai adâncă te aruncă în mijlocul străzii înainte să apuci să clipești). Nu are nimeni pretenții să fim acum, deodată, vreun oraș nemțesc, dar … lucrurile care țin de sănătatea cetățenilor și siguranța lor ar trebui să fie cap de tabel, cu roșu și semne de exclamare în orice buget, al oricărei primării sau instituții publice.

O plimbare prin București nu se poate transforma într-un joc de Mortal Kombat, în care speri să nu mori la fiecare pas, pentru că asta înseamnă că am greșit cu toții planeta. Sigur, nu e ușor să dai la o parte mafia conducerii precedente, durează și e un efort imens, înțelegem cu toții asta, dar mai trăiește cineva să vadă mafia anihilată? Sau, pe bune, chiar se va întâmpla asta vreodată?

Bine, dar tu de ce nu pui mâna?

Și nu, nu vreau să aud placa aia cu “de ce nu te implicit și tu?”. Cred că din primul paragraf, în care explic cum mă implic muncind de-mi sar capacele ca să susțin statul cât pot eu, deja am lămurit chestiunea asta. E ușor să trecem cu vederea implicarea asta care pleacă din cont lună de lună, dar fie, chiar aș fi dispusă să mă implic și mai mult să să-i fac treaba statului, dacă l-aș auzi pe Nicușor ieșind și spunând sincer că are nevoie – să fi văzut o postare de Facebook în care dl. primar ne cheamă la voluntariat, o treabă de ONG la care el cică se pricepe bine: “Oameni buni, să tundem iarba în parcuri e fix treaba primăriei, dar chiar n-avem bani anul ăsta, că nu ne-a lăsat doamna Firea nici măcar mărunțis, haideți să ne organizăm nițel de 100 de oameni și să rezolvăm noi, că nu putem sta așa. Și de la anul, după ce rezolvăm cu datoriile, ne descurcăm, dar ajutați-ne să trecem hopul ăsta.” Vă jur că ieșeam la cosit, cât puteam eu, măcar ca mulțumire pentru sinceritate și bune intenții.

Dar nici așa, să stăm să ne îmbolnăvim și să ridicăm cuminți din umeri. “N-avem bani”, laitmotivul instituțiilor de stat care se prefac că banii contribuabililor trec pe lângă ei, nu prin conturile lor.

“Ai așteptări prea mari, prea repede”, îmi zice mereu prietena mea care înțelege mai bine ca mine traseul banilor publici din buzunarul meu până în neant. Da, am. Sigur că am. Că aștept de vreo 17 ani, de când tot votez, mai binele ăla care se tot promite. Și mă dau peste cap, să ajung la vot de oriunde aș fi, să plătesc taxele la timp, oricât aș fi de lefteră, să plătesc bilet de autobuz, chiar și pentru o stație, chiar și dacă merg 15 minute pe jos până la primul chioșc de reîncăcare. Sunt un cetățean corect, așa cum se așteaptă de la noi toți să fim … de ce să n-am așteptări minime de la cei pe care i-am votat?

Când va începe țara aceasta oare să înțeleagă că oamenii sunt mai importanți decât banii, că oamenii fac banii, nu invers?

***

Cristiana Andrei este specialist în comunicare și dezvoltă în prezent strategii de comunicare digitală pentru antreprenori, companii comerciale sau ONG-uri. 

Newsletter

Start your day informed!

Şi tu poţi scrie articole pe Democracy Mania!

Click aici
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments
Abonează-te!
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră.
ABONEAZĂ-TE
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră
Dacă ai talent la scris, eşti creativ şi ai ce povesti şi altora, alege să devii contributor Democracy Mania!
0
Spune-ne aici ce crezi despre acest subiect.x
()
x

Pune Democracy Mania pe ecranul principal al telefonului

Adauga pe ecranul principal
×