Cine va rata Evaluarea Națională de anul ăsta (I)

Min

De curînd am nimerit din întîmplare peste un articol din Dilema veche în care semnatarul, un titrat profesor de română, își face mea culpa pentru o greșeală de exprimare. În fine, aș fi trecut peste chestia asta cu vederea, dacă nu s-ar fi întîmplat trei lucruri.

Domnul profesor nu dă alte detalii, dînd vina pe „un automatism de exprimare”. Bănuiesc că e vorba de un pleonasm cam jenant („ai adus aport semnificativ”) dintr-un alt articol publicat de domnul cu pricina în colaborare cu o doamnă profesoară de română, în Scoala9.ro. Domnul profesor are o rubrică permanentă în Dilema veche; domnul și doamna profesoară au împreună o rubrică permanentă în Scoala9.

Desigur, e foarte posibil să mă înșel, iar greșeala menționată de domnul profesor să fie cu totul alta. De fapt, în materialul de pe Scoala9 sînt două greșeli, nu doar una; cealaltă e o confuzie între conjuncția disjunctivă ori și cea adversativă or, un neologism de origine franceză.

Mai întîi, s-a nimerit să dau peste o greșeală într-unul din testele de antrenament pentru Evaluarea Națională de anul ăsta: în fraza „când vreun invitat al slugerului Ioan observa asta, cineva din familie îi răspundea imediat: dar nu se întâmplă așa cu toate casele din Moldova”, particula se e considerată în barem drept… pronume reflexiv. Și i se atribuie cazul acuzativ.

Pentru o gafă ca asta, la examenul de sintaxă din anul al II-lea aș fi pierdut cel puțin două puncte. A se întîmpla e un verb inerent reflexiv, menționat ca atare în dicționare. Dacă ar fi fost pronume, adică o parte de vorbire independentă, particula se ar fi trebuit să aibă, în mod logic, funcție sintactică.

Evident, nu este așa. În exemple precum se privește pe sine, forma accentuată a pronumelui reflexiv (pe sine) o dublează pe cea neaccentuată (se), ambele ocupând o poziție sintactică unică, de complement direct. *Se întîmplă pe sine nu este însă o construcție gramatical corectă; dublarea formei neaccentuate nu funcționează, în această situație se nefiind pronume, de niciun fel. Prin urmare, nu are funcție sintactică și nici caz. Iar baremul e greșit.

Cu alte cuvinte, Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, care elaborează testele de antrenament și subiectele pentru toate examenele naționale, pare incapabil să facă o treabă simplă, respectiv să nu comită greșeli elementare în niște subiecte de română pentru clasa a VIII-a. De fapt, cred că e chiar mai rău; am impresia că pur și simplu oamenii de acolo nu știu carte.

Al doilea lucru care m-a scos din sărite a fost sugestia, din articolul din Dilema veche, că la gimnaziu se face un pic prea multă gramatică și că ideea de a introduce ore de gramatică la liceu nu e potrivită. Asta ar însemna, chipurile, „să abandonăm principiul dezvoltării personale, al formării de competențe, al orientării profilului absolventului către formarea de atitudini și asumarea de valori, în favoarea buchisirii unor chichițe și subtilități specifice tehnicilor de analiză gramaticală”.

Hm. Deci la clasa a VIII-a ar fi cazul să terminăm cu „buchisirea” competențelor de exprimare, zice dl profesor. „Scrierea corectă, exprimarea corectă din punct de vedere gramatical se deprind în primii ani, pînă prin clasa a VIII-a de școală cel mult. Acum, să ne imaginăm că cineva nu a deprins corect niște reguli gramaticale în primii ani de școală. Problema lui majoră în viață va fi că uneori greșește cînd scrie cu un i sau cu doi?”

Sincer, dacă tot veni vorba, ce-ar fi să întrebăm niște recrutori din HR dacă asta li se pare OK sau nu? Pentru că eu, în orice caz, cred că problema cuiva care nu știe când se scrie cu un i sau cu doi nu e dezvoltarea personală, ci faptul că nu are ce să caute în învățământul superior.

În fine, al treilea motiv de enervare a fost faptul că articolul publicat de domnul și doamna profesoară se răfuie cu „autointitulații experți”, cu „chibiții” – în fine, practic oricine are îndrăzneala să se pronunțe cu privire la subiecte din domeniul educației; cu excepția celor doi autori, se înțelege.

„Când ai terminat de câțiva ani facultatea, chiar dacă ai făcut-o cu note mari, chiar dacă poate ai masterate și doctorate, nu poți fi expert. (…) Expert ajungi după ani de implicare și efort.” Serios? Nu e voie nici cu păreri? Dacă n-ai ani la catedră (era să zic ceva de salamul cu soia…), atunci mucles? Hm. Mulțumesc, dar nu. Aș avea și eu ceva de zis pe tema asta, la fel ca oricine altcineva. Sîntem, totuși, o țară liberă.

După definiția domnilor profesori, cred că intru în categoria „chibiților”, respectiv a celor care au trecut prin școală și, în virtutea experienței, ar avea poate ceva de spus pe tema asta. Tot e bine că nu mă consider „expert”, că aș fi fost inclus în categoria maidanezilor: „Ce-ți asigură, ție, câine din comunitate, statutul de expert? Faptul că latri de pe margine, faptul că latri pur și simplu?” Aluzia e retorică, desigur („cîinii latră, caravana trece”), dar chestia cu lătratul e o insultă. Nu contează dacă punctul de vedere al domnilor profesori e în regulă sau nu. Pur și simplu, genul ăsta de exprimări nu e acceptabil.

Așa chibiț cum sînt, aș avea niște lucruri de spus. Cred că majoritatea profesorilor de română din țara asta ar pica la un examen serios de final de liceu (nu de licență!), de tipul Advanced Placement English Language and Composition, care se dă în Statele Unite. Bănuiesc că Evaluarea Națională 2021 va produce niște surprize neplăcute, fie cu o rată neașteptat de mare de promovare, fie cu una foarte scăzută. Sînt convins că acest examen, în forma actuală, nu va reflecta nivelul real de pregătire al elevilor. La fel, sînt sigur că nivelul auxiliarelor educaționale este absolut catastrofal, cu foarte, foarte puține excepții. Cred că limba română, inclusiv gramatica, noțiuni de lingvistică generală și teorie gramaticală, ar trebui studiate la liceu, și am motive serioase să o fac. Cred că școala românească va fi prima care va pica la Evaluarea națională din acest an.

Am să scriu (pardon, „chibițez”) aici despre toate astea.

P.S. Înțeleg că s-a creat o oarecare nedumerire cu privire la convenția ortografică din materialele pe care le semnez aici. Trebuie să precizez că folosesc ortografia „veche”, de dinainte de 1993. În acel an, Academia Română, într-un acces de latinism prost plasat, a decis revenirea la o variantă light a normei ortografice folosite în prima jumătate a secolului XX. Ar mai fi de menționat că decizia Academiei a aruncat peste bord ampla reformă ortografică din 1953, realizată la inițiativa lui Al. Graur și a lui Iorgu Iordan, care extindea principiul fonologic și era simplă, logică și coerentă. Decizia Academiei (votată cu entuziasm, cu excepția singurilor lingviști membri ai forului la data respectivă!) a introdus scrierea cu â în interiorul cuvintelor – dar nu și după prefixe, unde se scrie cu î. De ce nu scriem cu â și înainte de sufixe e un mister la care Academia n-a binevoit să răspundă nici pînă azi. Sînt multe argumente pentru a reveni la vechea ortografie. Celelalte sânt de neânțeles. 🙂

Despre

De formație filolog, Bogdan Ciubuc a fost profesor, jurnalist, a lucrat în administrația publică și în sectorul guvernamental, iar de cîțiva ani este antreprenor.

Newsletter

Start your day informed!

Şi tu poţi scrie articole pe Democracy Mania!

Click aici
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments
Abonează-te!
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră.
ABONEAZĂ-TE
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră
Dacă ai talent la scris, eşti creativ şi ai ce povesti şi altora, alege să devii contributor Democracy Mania!
0
Spune-ne aici ce crezi despre acest subiect.x
()
x

Pune Democracy Mania pe ecranul principal al telefonului

Adauga pe ecranul principal
×