Coffee News 10.06.2021

Min

Senat: Trei luni – cumulul ajutorului social cu un venit sub salariul minim (adoptare tacită)

 

bani
www.unsplash.com

Senatul a adoptat tacit o propunere legislativă pentru modificarea Legii 416/2001 privind venitul minim garantat şi a Legii 196/2016 privind venitul minim de incluziune prin care persoanele care obţin, prin forme legale, un venit mai mic decât salariul minim brut garantat beneficiază, o singură dată pe an, pentru trei luni de la semnarea contractului, de cumulul ajutorului social cu venitul menţionat.

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 2 iunie a fost citită în plen de preşedintele Senatului, Anca Dragu, care a condus şedinţa de miercuri.

“De la 1 ianuarie 2022, pentru stimularea unei vieţi active şi a participării pe piaţa muncii, în situaţia în care un membru al familiei realizează venituri în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau a altei forme legale de angajare sau desfăşoară activităţi independente ori agricole, înregistrând venituri până la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în piaţă, beneficiază de ajutorul social, pentru o perioada de 3 luni de la semnarea contractului, o singură dată pe an”, se arată în propunerea legislativă iniţiată de un grup de deputaţi PNL.

Iniţiatorii explică, în expunerea de motive, că scopul propunerii legislative este “de a asigura, pe termen lung, creşterea veniturilor beneficiarilor de venit minim garantat prin sprijinirea în găsirea unui loc de muncă sau în realizarea unui curs de formare profesională”.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

 

 

 

CNCAV: 61.800 doze de vaccin Johnson & Johnson sosesc joi în ţară

 

vaccin
www.unsplash.com

Un număr de 61.800 doze de vaccin Janssen vor ajunge joi la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino”, informează Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.

Potrivit sursei citate, transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră.

Ulterior, dozele de vaccin vor fi distribuite, după cum urmează:

* Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 13.800 doze;

* Centrul Regional de Depozitare Braşov: 8.000 doze;

* Centrul Regional de Depozitare Cluj: 8.000 doze;

* Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 8.000 doze;

* Centrul Regional de Depozitare Craiova: 8.000 doze;

* Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 8.000 doze;

* Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 8.000 doze.

Până în prezent, România a recepţionat 515.500 doze de vaccin produse de compania Johnson & Johnson, iar 175.823 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.

 

 

Facebook îşi redeschide birourile, însă va prelungi posibilitatea de telemuncă pentru angajaţii săi

 

facebook
Photo by Alexander Shatov on Unsplash

Facebook a anunţat că angajaţii săi vor putea continua, pe termen lung, să lucreze de acasă, inclusiv în străinătate, o decizie diferită de cea a gigantului Apple, care încearcă în schimb să-şi aducă personalul înapoi la birourile din Cupertino, relatează AFP.

Începând din 15 iunie, angajaţii Facebook care îşi pot desfăşura activitatea de la distanţă vor putea solicita continuarea telemuncii, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al gigantului social media.

“Credem că modul în care lucrăm contează mai mult decât locul în care ne aflăm”, a spus el.

“Vrem să fim locul în care oamenii pot performa la maximum, asigurând în acelaşi timp o experienţă perfectă pentru toţi angajaţii noştri, oriunde s-ar afla”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Firmele din Silicon Valley, printre primele din Statele Unite care şi-au închis birourile la începutul pandemiei, se află în centrul discuţiilor privind noile condiţii de muncă.

Twitter, de exemplu, le-a oferit de anul trecut angajaţilor săi posibilitatea de a lucra de acasă, pe termen nelimitat. Managerul general şi preşedintele Facebook, Mark Zuckerberg, a estimat că jumătate dintre angajaţii platformei ar putea lucra de la distanţă în următorii zece ani.

Datorită progreselor în lupta împotriva răspândirii COVID-19 şi a campaniilor de vaccinare, platforma vizează birouri deschise în proporţie de 50% în Statele Unite până la începutul lunii septembrie şi 100% în octombrie.

Însă ea sprijină şi posibilităţile în ceea ce priveşte telemunca, inclusiv programul său de sprijin pentru angajaţii care doresc să emigreze din Statele Unite în Canada sau din regiunea sa “Europa-Orientul Mijlociu-Africa” către Regatul Unit.

Google şi Microsoft se bazează, de asemenea, pe sisteme hibrid.

Apple ar dori ca angajaţii săi să revină cel puţin trei zile pe săptămână începând din toamnă, însă producătorul iPhone întâmpină rezistenţă.

Câţiva zeci de angajaţi ai gigantului californian Apple şi-au exprimat scepticismul cu privire la această idee.

 

Sursă ştiri: AGERPRES

Newsletter

Start your day informed!

Şi tu poţi scrie articole pe Democracy Mania!

Click aici
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments
Abonează-te!
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră.
ABONEAZĂ-TE
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră
Dacă ai talent la scris, eşti creativ şi ai ce povesti şi altora, alege să devii contributor Democracy Mania!
0
Spune-ne aici ce crezi despre acest subiect.x
()
x

Pune Democracy Mania pe ecranul principal al telefonului

Adauga pe ecranul principal
×