Cu gândul la femeile afgane. De la inimă la inimă există întotdeauna un drum (proverb afgan)

Min

Nu am nici expertiza, nici cunoștințele necesare pentru a comenta ce se întâmplă acum în Afganistan. Îmi spun doar opinia, în calitate de cetățean al unei țări care – deși are o mulțime de defecte – îmi respectă totuși drepturile și mă lasă să trăiesc liber.

Când citesc despre ce se întâmplă în Afganistan sau ascult comentariile experților, îmi vine în minte o întâmplare din perioada adolescenței.

Eram de vârsta liceului, în vizită la una dintre surorile bunicului meu. Avea o mașină de cusut stricată și venisem cu tata să o repare. Cât tata își făcea treaba, m-am așezat pe pat și am zărit o Biblie pe noptieră. „Vrei să-mi citești și mie?”, m-a întrebat tușa Piculina. „Îmi mai citește nepoata când vine în vizită. Eu n-am fost la școală. Eram 7 frați la părinți, eu aveam un frate geamăn. Când s-a făcut timpul să mergem la școală, tăticu nu avea bani să ne țină pe amândoi și a zis «dăm băiatul la școală. Fata rămâne acasă să meargă cu oile. Nu-i trebuie ei carte.» Și acum mi-e greu, maică, și la magazin, și la biserică. E o minune să știi să citești.”

Era atât de multă neputință în ceea ce-mi spunea, atâta nedreptate și atât de multă revoltă… Nu era singura din generația ei în această situație și, cumva, asta era ceva normal. Fetele făceau pe atunci maximum 4 clase. Cele mai norocoase.

 

Visuri aruncate pe ferestră

De 20 de ani, femeile din Afganistan duc o viață normală: merg la școală, la serviciu, poartă haine obișnuite și se căsătoresc la vârste normale. Imaginați-vă ce înseamnă pentru ele și pentru familiile lor ca, de pe o zi pe alta, să renunțe la tot ce a însemnat până acum lumea lor: visuri, speranțe, libertăți, drepturi.

Imaginați-vă că trebuie să renunțe la școală, să-și lase carierele pentru care au muncit, să se acopere cu veșminte care să nu le arate nici măcar ochii, să se trezească aruncate în mariaje abuzive de la 12-14 ani, cu bărbați maturi, violenți și lipsiți de empatie.

Pentru femeile afgane, ceea ce noi vedem la televizor și dezbatem la terase înseamnă sfârșitul lumii lor, la care privesc neputincioase, cu arma pusă la tâmplă.

Da, talibanii au anunțat public că fetele și femeile „se vor întoarce la școală, ca eleve și ca profesoare”. Nu au mai spus și ce vor învăța la școală. Sharia? Învățămintele islamice, care le spun cum să se poarte cu soțul și cum nu trebuie să ridice ochii din pământ?

 

Realitatea e cutremurătoare

Omul are o putere enormă de autoapărare: aceea de a ignora ce se întâmplă dacă nu îl afectează direct. Până la un punct, e bine așa. Pe rețelele de socializare sunt mulți care spun „ce vă agitați atâta? Le-ați rezolvat pe toate și acum nu mai puteți de grija Afganistanului?” Da, purtăm de grijă Afganistanului.

Bărbații ar trebui să-și imagineze cum ar fi să li se smulgă din brațe fetița de 12 ani pentru ca un alt bărbat matur să o transforme în sclavă sexuală. Iar poveștile din telenovelele turcești care le plac doamnelor, cu căsătorii aranjate pline de mister și romantism, sunt doar povești. Unele se încheie chiar cu uciderea miresei, perfect legală după legea islamică.

 

Ce este de făcut?

Nu știu. Probabil că noi, ca indivizi, nu putem face nimic decât să empatizăm cu afganii. Dar la nivel internațional cu siguranță există soluții. Soluții care probabil implică vărsare de sânge. Sau poate totuși nu. Dar oamenii de acolo trebuie ajutați, pentru că au dreptul la o viață normală. Femeile afgane au nevoie să fie tratate ca oameni, nu ca animale. Au nevoie să li se respecte drepturile. Nu doar pentru ele, ci și pentru noi.

 

 

Despre

Cristina Manea este jurnalist de televiziune și presă scrisă, comunicator și om al cetății conectat la realitățile zilei. Ea filtrează zilnic știrile cele mai tari și le pune în Coffee News și Ristretto News, exclusiv pentru cititorii democracymania.com.

Newsletter

Start your day informed!

Şi tu poţi scrie articole pe Democracy Mania!

Click aici
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments
Abonează-te!
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră.
ABONEAZĂ-TE
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră
Dacă ai talent la scris, eşti creativ şi ai ce povesti şi altora, alege să devii contributor Democracy Mania!
0
Spune-ne aici ce crezi despre acest subiect.x
()
x

Pune Democracy Mania pe ecranul principal al telefonului

Adauga pe ecranul principal
×