De ce suntem atât de slabi la sporturile de echipă?

Min

Naționala de fotbal privește, a câta oară?, la televizor un nou campionat european. Nici la campionatele mondiale nu mai ajungem de mult. La gimnastică, unde cândva am fost singura putere non-nucleară de pe podium (sic!) suntem doar o umbră. La handbal feminin, e adevărat că suntem cu o clasă mai sus decât media, dar asta se datorează mai ales Cristinei Neagu. În cazul echipei masculine de handbal nu are rost să vorbim. La baschet, volei, hochei, polo, nu contăm. Ne putem lăuda cu naționala de rugby, dar în bula noastră, în liga a doua, departe de performanță. Oricum, la rugby nu suntem în lumea a treia, ca la fotbal.

E adevărat, Simona e in top 10 de ani buni, avem în sfârșit un înotător de aur la Olimpiadă, Robert Ghiță, și la scrimă Ana Maria Brânză a luat cam ce se putea lua în materie de medalii olimpice, mondiale și europene. Tot la Olimpiadă vom merge și cu canotorii. 

Nu trebuie să fii jurnalist sportiv să îți dai seama  că este o diferență foarte mare între performanța sporturilor de echipă și rezultatele individuale din câteva discipline. Ca să o spunem mai direct, fără câțiva sportivi împrăștiați pe mai multe sporturi, nu prea contăm în sportul mondial. De ce avem rezultate atât de slabe în sportul profesionist și mai ales în cel de echipe?

De mici suntem învățați să fim primii, dar de capul nostru, nu în echipă

Am văzut destule ”competiții” la grădiniță și la scoală în care a fost implicată fiica mea și pot să spun că părinții vor să ofere oricând și cu orice preț un avantaj competitiv, chiar și dincolo de regulile jocului, urmașilor lor. Avem o cultură a individualismului pe care o insuflăm copiilor, umăr la umăr cu sistemul de învățământ. Mesajul este simplu: trebuie să fie singuri în cursa pentru locul 1. Să nu ne mirăm atunci că în echipele sportive nu există colaborare și nici rezultate.

Există și altă legendă urbană care stă în fața sportului în general, nu a doar a celui de echipă. Ideea greșită că tinerii și copiii trebuie sa aleagă între ”învățătură” și sport. De parcă două sau trei antrenamente pe zi ar distruge șansa unui copil de a ajunge la o școală ”bună”. Cu toate consecințele inimaginabile posibile, printre care evident, de a nu ajunge la o minunată facultate autohtonă, care garantează o carieră strălucită de corporatist – așa cum și-ar dori mama și tata, evident.

Aici orice inițiativă sportivă intră în conflict cu formidabila industrie a meditațiilor, în realitate un sistem de învățământ paralel, pe bani. Cum să mai poată face copiii trei, patru antrenamente pe săptămână dacă sunt nevoiți în gimnaziu să facă meditații la mate și la română, cel puțin.

Avem, n-avem rezultate, salariul vine la federație

Eu nu am auzit de demisii, desființări de federații sau vreo reformă în cazul sportului instituțional, adică acela al angajaților care primesc un salariu, prime și deplasări no matter what. Și atunci, de ce să te implici, de ce să faci vreun efort pentru susținerea vreunui sport? Ar fi o bătaie de cap.

Apoi ar mai fi și apoi și finanțarea. Cam toți banii sponsorilor se duc spre fotbal, care continuă să dezamăgească și la nivel de cluburi și la națională. Restul sporturilor nu au fonduri, nici organizare și nici strategii eficiente de atragere a copiilor către aceste sporturi. Rămânem astfel cu memoria generației de aur și cu speranța, care oricum moare ultima.

Newsletter

Start your day informed!

Şi tu poţi scrie articole pe Democracy Mania!

Click aici
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments
Abonează-te!
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră.
ABONEAZĂ-TE
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră
Dacă ai talent la scris, eşti creativ şi ai ce povesti şi altora, alege să devii contributor Democracy Mania!
0
Spune-ne aici ce crezi despre acest subiect.x
()
x

Pune Democracy Mania pe ecranul principal al telefonului

Adauga pe ecranul principal
×