Defrișările ilegale trebuie să înceteze. România are doar o lună la dispoziție pentru a lua măsurile necesare, avertizează Comisia Europeană

Min

România va fi acționată în judecată împreună cu alte state membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației Uniunii Europene, dacă în termen de o lună nu vor lua măsurile necesare pentru stoparea defrișărilor ilegale. Avertismentul primit de la Comisia Europeană reprezintă primul pas în procedura de infringement.  

 

 

„Comisia a decis astăzi să trimită României o scrisoare de punere în întârziere, acordându-i un termen de o lună pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficiențelor identificate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită autorităților române un aviz motivat”, se arată într-un comunicat al Comisiei publicat miercuri.

 

Deși Comisia a îndemnat în repetate rânduri România să pună în aplicare în mod corespunzător Regulamentul UE privind lemnul, care interzice întreprinderilor din sectorul lemnului să producă și să introducă pe piața UE produse obținute din bușteni recoltați în mod ilegal, se pare că “autoritățile naționale nu au fost în măsură în măsură să verifice efectiv operatorii și să aplice sancțiuni corespunzătoare. Inconsecvențele din legislația națională nu permit autorităților române să verifice cantități mari de lemn recoltat ilegal”.

 

Printre concluziile la care au ajuns reprezentanții Comisiei Europene se numără faptul că autoritățile române gestionează pădurile, inclusiv prin autorizarea exploatării forestiere, fără a evalua în prealabil impactul asupra habitatelor protejate, după cum prevede in Directiva Habitate și în Directiva privind evaluarea strategică de mediu. De asemenea, există deficiențe în ceea ce privește accesul publicului la informațiile privind mediul din planurile de gestionare a pădurilor. Și nu în ultimul rând, s-a constatat, de asemenea, ca unele habitate protejate au dispărut din cadrul siturilor Natura 2000, situri protejate prin lege, fapt ce încalcă Directiva Habitate și pe cea privind păsările.

 

defrisari_2018
Sursă foto: DC News.ro

 

 

Ce presupune procedura de infringement

 

În condițiile în care un stat membru al Uniunii Europene încalcă o obligație pe care și-a asumat-o, Comisia Europeană poate începe demersurile procedurii de infringement. Această încălcare poate reprezenta și încorporarea incompletă a unei directive europene în legislația națională până la un anumit termen asumat de autorități, dar și neaplicarea în mod corect a legislației europene în vigoare. Procedura urmează o serie de etape prevăzute în tratatele UE, fiecare dintre ele încheindu-se cu o decizie oficială. Comisia trimite o scrisoare de punere în întârziere, solicitând informații suplimentare de la țara în cauză. Aceasta din urmă trebuie să trimită un răspuns detaliat într-un anumit termen, de obicei de 2 luni.

 

Dacă ajunge la concluzia că statul respectiv nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în baza legislației UE, Comisia poate trimite un aviz motivat – o solicitare oficială de a se conforma legislației UE. Avizul conține motivele pentru care Comisia consideră că țara respectivă încalcă legislația UE, precum și solicitarea ca statul membru să informeze Comisia, de obicei în termen de 2 luni, cu privire la măsurile luate.

 

Dacă nici după acest avertisment, țara respectivă nu își respectă obligațiile asumate și implicit, nu se ajunge la o înțelegere în acest sens, Comisia o va da în judecată la Curtea Europeană de Justiție. Dacă statul membru nu comunică la timp măsurile de transpunere a dispozițiilor directivei, Comisia poate solicita Curții să aplice sancțiuni, iar în general, acestea sunt subtanțiale.

 

Dacă hotărârea Curții stabilește că statul a încălcat legislația Uniunii, autoritățile naționale trebuie să ia măsuri pentru a se conforma hotărârii Curții.

 

Procedura de infringement, în sine, presupune procesul prin care Comisia Europeană atenționează un stat membru al Uniunii Europene că încalcă o obligație. Aceasta se poate referi la încorporarea completă a unei directive în legislația națională până la un anumit termen limită, sau neaplicarea legislației europene în mod corect. Dacă nu se ajunge la o înțelegere în termenul stabilit, țara respectivă urmează să fie dată în judecată la . Amenda este, de obicei, substanțială.

 

Însă de cele mai multe ori, majoritatea cazurilor sunt soluționate înainte de a fi aduse în fața Curții.

 

 

petitie_defrisari

 

 

 

Defrișările ilegale, problema reală a României

 

Greenpeace estimează că anual, o treime din exploatările care au loc în pădurile României sunt ilegale. Asta înseamnă, conform estimărilor oficiale 8,8 milioane de metri cubi de material lemnos. Din acestea, doar 200.000 de metri cubi furați sunt descoperiți anual de autorități. Adică a 44-a parte din întreaga cantitate de lemn furat!

 

Astfel, potrivit Global Forest Watch, din 2001 până în 2018, România a pierdut 336.000 ha de pădure, ceea ce echivalează cu o scădere de 4.2% față de suprafața împădurită existentă în 2000.

 

Un alt raport al Greenpeace, scoate la iveală că din 2005 până în prezent, mai există doar jumătate din cele 250.000 de hectare estimate acum 14 ani.

 

Platforma Democracy Mania a inițiat o petiție privind implementarea de urgență a sistemului de monitorizare a Sistemului de Urmărire a Materialului Lemnos (pe scurt, SUMAL), astfel încât tăierile ilegale de lemn să fie eliminate. Puteți consulta și semna petiția în cauză, aici.

 

Newsletter

Start your day informed!

Şi tu poţi scrie articole pe Democracy Mania!

Click aici
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments
Abonează-te!
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră.
ABONEAZĂ-TE
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră
Dacă ai talent la scris, eşti creativ şi ai ce povesti şi altora, alege să devii contributor Democracy Mania!
0
Spune-ne aici ce crezi despre acest subiect.x
()
x

Pune Democracy Mania pe ecranul principal al telefonului

Adauga pe ecranul principal
×