Democrația e plantă plăpândă …

Min

Democrația e plantă plăpândă, n-o striviți, ajutați-o să înflorească, spunea Valeriu Butulescu, promovând comportamentul civilizat și rațiunea deschisă, toleranța și cooperarea, respectul pentru drepturile omului și asumarea responsabilităților. Pentru că dincolo de definiție, pentru noi, românii, democrație înseamnă schimbare. Vorbesc de schimbare adevărată, schimbare de valori, de mentalități, de așteptări, cerințe și oferte pe măsură, nu doar de culoare politică. Schimbare care se face ireversibil, pas cu pas, cu generații întregi angrenate și implicate, schimbare pe care să o dorim, să o cultivăm, să o îngrijim și să o apărăm.
Democrație înseamnă protejarea drepturilor și libertăților tuturor cetățenilor, susținerea justiției și egalitatea în fața legii și în drepturi, precum și participarea largă în luarea deciziilor. Adică, de ce ai pune în mișcare pe scena politică și socială un referendum, doar pentru ca rezultatul acestuia să fie pe deplin ignorat? Adică, unde se regăsește în această situație responsabilitatea autorităților în fața votului cetățenilor?
Nu vreau să fac politică și nici să țin cursuri de istorie. Nu vreau să lansez vreo petiție online, deși, trebuie să recunosc, este un instrument din ce în ce mai mult folosit și cu un impact din ce în ce mai mare în rândul societății civile.


Vreau doar să vorbesc despre democrație, participare civică și responsabilizare în realitatea mea imediată. Adică, aici, în Valea Jiului, aici unde istoria, politica și omul de rând sunt entități inseparabile, care se întrepătrund, se anulează sau se evidențiază reciproc într-un procent evident mai mare decât în restul țării.

Aș vrea să vorbesc despre ortacii închiși în subteran, conviețuind de câteva zile doar cu șobolanii, fără lumină și fără aer, fără cer și fără stele, fără căldura și dragostea de acasă. Despre faptul că, într-o democrație adevărată, cei în mâna cărora stă viața lor, ar fi făcut imposibilul pentru a ajunge la un rezultat viabil pentru ambele părți. Sau nu s-ar fi ajuns niciodată în această situație. Corupția și disprețul față de cetățeni, ostilitatea și intoleranța sunt, de departe, cei mai mari dușmani ai democrației.
În Valea Jiului nu există alternativă. Nu sunt locuri de muncă și de aici rezidă dependența persoanelor față de guvern și lipsa de încredere în autorități. În Valea Jiului, sunt prea mulți care trăiesc din ajutoare sociale și din alocațiile copiilor, rezultat direct și firesc, aș putea spune, al lipsei de interes al autorităților în modernizarea societății și în progresul economic.
Pe de altă parte, aș fi nedreaptă dacă nu aș recunoaște că cea mai mare plagă a societății românești este legată de asumarea responsabilității. Mai bine zis, de neasumare. Nu răspunde nimeni pentru nimic. Niciodată nu este nimeni de vină, niciodată nu există consecințe pentru cei care trebuiau să răspundă. Există consecințe doar pentru cei care execută acțiuni dispuse și coordonate fără simț și fără integritate. Există consecințe doar pentru cei care le îndeplinesc, nu și pentru cei care le dispun. Și asta este o plagă care se întinde și se tot întinde, contaminând totul în jur. Și cei mai predispuși, din păcate, sunt copiii noștri.

Sunt bibliotecară într-o școală din Valea Jiului. În fiecare zi, biblioteca se umple de copii. Nu sunt neapărat mari cititori de romane, dar vin la bibliotecă să vadă cărți cu poze, să-mi povestească multe și mărunte, să relaționeze între ei, să participe la activități finalizate cu premii dulci și delicioase. Mi-e drag de ei de mor și mă doare sufletul ori de câte ori îi aud spunând: doamna, dacă ăla face și nu pățește nimic, ce, eu sunt mai prost? Fac și eu! Și vă provoc să le răspundeți, să încercați să le explicați că nu-i corect, că nu aceasta este calea de urmat în viață. Pentru că ăla care tocmai a făcut ceea ce eu spun că nu-i bine să facă, are bicicletă nouă, sau ciocolată și sandviș în ghiozdan, față de celălalt care tocmai termină de înghițit ultima bucătură din cornul tradițional primit la școală.
Iar cu părinții, problema este și mai gravă. Cum explici unui părinte care tocmai a terminat banii strânși din recoltarea fructelor de pădure, că trebuie să țină și cu dinții de cinste și corectitudine în fața copilului său, în timp ce vecinul, membru în partidul potrivit, la momentul potrivit, militează pentru dreptul copilului său de a fi meschin, îmbuibat și sfidător față de colegi?
Îi întreb pe cei care termină clasa a douăsprezecea: ce faci după bacalaureat?Mă duc la castraveți, doamna, în Germania! Ce să fac aici?
De aici, din Valea Jiului, s-au ridicat, totuși, avocați, judecători, medici, cadre didactice, actori, cercetători. Au învățat pe brânci, singuri acasă de la vârste foarte fragede, pentru că părinții erau plecați la muncă, în străinătate, de multe ori în țări diferite. Nici măcar ei, unul lângă celălalt. Știu, sunt mii de astfel de copii în toată țara. Și cum ar putea să fie altfel, dacă toți suntem tributari aceleiași nepăsări, aceleiași anarhii și ineficiențe politice și civile? Adică, aceleiași democrații!
Probabil că m-am îndepărtat de subiectul articolului. Probabil că amărăciunea din jurul meu mă face să bat câmpii. Dar, din punctul meu de vedere, democrația înseamnă valori autentice. Democrația depinde de înțelegerea și conștientizarea valorilor fundamentale ale societății. Democrația începe și se termină cu fiecare individ în parte, iar aceștia au dreptul să beneficieze în egală măsură de beneficiile ei. Democrația înseamnă că reprezentanții noștri sunt responsabili, în fața noastră, pentru acțiunile întreprinse. Hm, care acțiuni? Despre ce vorbim aici?

Și, totuși, ce-am putea face? Să fim noi, românii, oare, condamnați la o veșnicie de apatie și indiferență față de binele comun și civilizație? Eu nu cred. Eu cred în toleranță, în respect, în dreptate, corectitudine și prietenie. Eu cred în oameni și în puterea lor de a se schimba. Pentru că, dincolo de orice definiție, democrația înseamnă schimbare. Democrația începe și se termină cu capacitatea fiecăruia dintre noi de a recunoaște și de a-și asuma. Eu cred că un bună dimineața și un zâmbet constituie primul pas spre o zi splendidă. Și dacă te apleci și ridici o hârtie aruncată neglijent și nelalocul ei, dacă oferi un sfert din bucățica ta și celuilalt care se uită cu jind la tine, dacă nu înjuri în trafic și cedezi trecerea, chiar dacă tu erai cel îndreptățit, asta înseamnă că faci primul pas spre acceptare și respect. Și dacă îi explici copilului tău că celălalt duce lipsă nu pentru că este prost, ci pentru că, probabil, nu a avut aceeași șansă în viață, sau pentru că nu poate, fizic vorbind, să facă față unor provocări similare, asta înseamnă că faci primul pas spre demnitate, susținere reciprocă și discreție. Și dacă, peste câteva zile, te îmbraci frumos și te duci la secțiile de votare ca să-ți alegi președintele, în cunoștință de cauză, nu la întâmplare, pe principiul dă-i …, Doamne, iartă-mă, că toți sunt la fel, asta înseamnă că faci primul pas spre conștientizare, spre înțelegerea valorilor civice și spre integrare în societate.

La urma urmei, să dăm valoare adevăratelor valori, pentru că, nu-i așa?, tare frumos și drept spunea Seneca: Viața seamănă cu o poveste, ceea ce importă nu e lungimea ei, ci valoarea ei.

Articol scris pentru SuperBlog 2019

Newsletter

Start your day informed!

Şi tu poţi scrie articole pe Democracy Mania!

Click aici
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments
Abonează-te!
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră.
ABONEAZĂ-TE
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră
Dacă ai talent la scris, eşti creativ şi ai ce povesti şi altora, alege să devii contributor Democracy Mania!
0
Spune-ne aici ce crezi despre acest subiect.x
()
x

Pune Democracy Mania pe ecranul principal al telefonului

Adauga pe ecranul principal
×