Democraţia şi o pereche de bocanci

Min

Acum 20 de ani

      Aveam o rochiţă albă cu flori albastre, iar în picioare purtam aceleaşi sandale cu trei curele: roşie, galbenă şi albastră. O pură întâmplare, pentru că le-am ales fără să ştiu prea multe despre tricolor. Probabil că îl iubeam încă de pe atunci, ori de mai demult, de când alergam desculţă în lunca Neajlovului şi îi spuneam bunicii cu gura până la urechi că <Ţara noastră e cea mai frumoasă>. I-am iubit oamenii, pădurile, râurile, câmpiile, de fapt, iubeam totul la ea. Pe atunci credeam că democraţia înseamnă să pot alege de la magazin orice pereche de sandale,  să pot striga tare ce îmi place şi ce nu. Însemna că pot ţine lumina aprinsă până târziu să pot citi Crăiasa zăpezii şi să ascult pe fundal muzică la bătrânul radio care trecuse prin vremuri mai grele. Democraţia însemna să aştept cu nerăbdare bananele galbene pe care mi le aduceau ai mei când veneau de la Piaţa Coşbuc unde vânduseră crizantemele mov şi albe, cele mai frumoase de la noi din sat.

        Îmi amintesc şi acum când a strigat la poartă tanti Florica, vecina, să îi cheme pe ai mei să semneze o petiţie, ca primarul să nu mai are drumul viilor. Pe atunci nu existau petiţii online. Ca să aduci la cunoştinţă o problemă importantă strigai din poartă în poartă, te lătrau nişte dulăi mari, ba chiar te mai şi alergau uneori ca să îţi facă poftă de strâns semnături. Când am întrebat-o pe mama ce s-a întâmplat mi-a spus < E datoria noastră, Nuţurică mamă, să încercăm să obţinem ceea e corect şi ce ne dorim. Acum suntem liberi să o facem. Asta e democraţia.> 

           Patru ani mai târziu, pe 18 octombrie 2003, la primul meu referendum, cel pentru  aprobarea Legii de revizuire a Constituţiei, tata mi-a explicat că democraţia ne dă şansa de a vota, de a alege dacă suntem de acord sau nu cu schimbările majore care ne-ar putea afecta viaţa. Şi m-a pus să promit că o să mă folosesc întotdeauna de dreptul ăsta. Mi-a spus şoptit că foarte mulţi oameni, unii chiar foarte tineri şi-au pierdut viaţa ca noi să avem un viitor mai bun, ca noi să fim liberi. Nu puteam vota, dar îmi învăţasem lecţia.

Acum 12 ani

          Aveam 14 ani, iar de vreo şase sandalele  tricolore îmi rămăseseră mici. Purtam o pereche de bocanci peste care pantalonii cu vipuşcă roşie roşie se aşezau perfect. În fiecare dimineaţă la ora 07:00 aveam formaţia încheiată şi luam poziţia drepţi la intonarea imnului naţional. Pe catarg se ridica uşor drapelul. Încă de pe atunci, ori de câte ori sunt în formaţie iar drapelul se ridică, pielea mi se face de găină. Probabil de la dragostea care îmi iese prin piele. Alesesem cariera militară pentru că iubeam uniforma şi pentru că nu mă temeam, de reguli, de respect, ţara mi-o iubeam dintotdeauna şi mi se părea că alt cadou mai frumos nu aş fi putut să îi dau pentru toate amintirile pe care ea mi le oferise în copilărie. Nu ştiam exact ce aduc cu ei bocancii negri de piele, ce drepturi, ce îndatoriri, ce orizonturi deschideau, ori ce limite construiau în jurul meu. Nu ştiam cum o pereche de bocanci îmi va întipări mult mai puternic în suflet şi în minte, după atâţia ani, lecţiile spuse de ai mei.

Acum opt ani

          19 ani, octombrie. Aveam acelaşi model de bocanci, erau noi şi cu un număr mai mare decât acum patru ani. Îmi iese abur din gură în timp ce strig din tot sufletul:

,,Jur…Jur să-mi apăr ţara chiar cu preţul vieţii…”

           Pe 29 iulie am participat la primul referendum la care aveam drept de vot. Ne-au prelucrat mult mai clar ce avem voie şi ce nu. Am înţeles mult mai bine că trebuie să profit de fiecare ocazie de a alege, de a schimba ceva, legal, la momentul potrivit.

Astăzi

       Când porţi bocanci ca ai mei, ai dreptul să votezi, ai dreptul să alegi. Pentru că de cele mai multe ori eşti departe de casă, au grijă ca dreptul tău să fe acolo. Dar nu poţi susţine, nu poţi învinovăţi un anume partid politic. De fapt, poţi să o faci, dar doar în interior, nu cu voce tare. Suntem apolitici, dar iubitori de ţară. Nu putem ieşi în stradă, nu putem instiga la proteste, nu putem stârni certuri, noi apărăm oameni şi calmăm conflicte. Aşa că o iubim, şoptit, energici, ori uneori obosiţi, de aproape, ori mai departe. O iubim prin fapte, nu prin cuvinte. La fel cum o apărăm… 

      Am avut întotdeauna bocancii potriviţi. La început, câteva săptămâni ne făceau bătături. Pielea nouă şi groasă era puţin mai puternică decât nişte militari la început. Pe 5 februarie 2017 însă, eram acasă în şosete, în faţa televizorului şi, pentru prima oară, am simţit că bocancii mă strâng.                                    Astăzi, când merg acasă, mi-e dor de pădurea Comana, atât de deasă cândva, atât de rară şi îmbătrânită acum. Astăzi când visez să am o fetiţă căreia să îi spun poveşti despre sandalele mele din copilărie, îmi e teamă că nu o să o ştiu în siguranţă. Astăzi, mă doare cel mai tare să văd cum oameni din familie, prieteni, părinţi pleacă pentru a căuta ,,mai bine”, într-un loc pe care prea puţini îl vor numi „acasă” .

       Dar vedeţi voi, astăzi, vocea mea e mai puternică decât oricând. Pentru că nu e singură. Pentru că are referendumuri, are online-ul, are mai multe decât a avut vreodată. Iar noi, avem vocea. Pentru că aşa cum spunea mama, democraţia e atunci când încercăm să obţinem ceea ce e corect şi ceea ce ne dorim. Iar democraţia e la ea acasă atunci când nu uităm, ceea ce îmi şoptea şi mie tata, despre acei mulţi oameni, unii chiar foarte tineri, care şi-au pierdut viaţa ca noi să fim liberi.

            Pentru că mai important decât modelele europene, americane, sunt modelele dintre noi, modele din noi. Pentru că indiferent unde eşti, dacă nu iei atitudine şi nu faci ceea ce trebuie, dacă nu profiţi de dreptul de a fi liber, de a alege, o să te trezeşti şi tu că îţi fac răni o pereche de bocanci pe care nici nu-i porţi,

Articolul a fost scris pentru proba 14 a concursului SuperBlog 2019, pentru platforma Democracy Mania.

Newsletter

Start your day informed!

Şi tu poţi scrie articole pe Democracy Mania!

Click aici
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments
Abonează-te!
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră.
ABONEAZĂ-TE
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră
Dacă ai talent la scris, eşti creativ şi ai ce povesti şi altora, alege să devii contributor Democracy Mania!
0
Spune-ne aici ce crezi despre acest subiect.x
()
x

Pune Democracy Mania pe ecranul principal al telefonului

Adauga pe ecranul principal
×