În fiecare an, Comisia Europeană încurajează femeile antreprenor să dezvolte cariere de succes oferindu-le posibilitatea să câștige Premiul Uniunii Europene pentru Femeile Inovatoare. Concursul este finanțat prin intermediul programului Orizont 2020, o inițiativă ce incurajează cercetarea și inovarea.
Contextul în care se desfășoară concursul
În contextul în care Europa are tot mai multă nevoie de oameni care să inoveze permanent domeniile în care activează pentru a stimula creșterea economică, prezența femeilor în astfel de poziții este una insuficient reprezentată.
Astfel, deși în Europa numărul femeilor este mai numeros decât al bărbaților, femeile antreprenor reprezintă doar o treime din numărul total al oamenilor care dețin un business și doar 30% dintre antreprenorii care au pus bazele lui start-up. Acest lucru demonstrează faptul că potențialul antreprenorial și creativitatea feminine nu sunt suficient exploatate și reprezintă o resursă importantă care poate genera joburi și creștere economică.
Tocmai de aceea premiul răsplătește femeile – lideri în inovare și totdată are drept scop să inspire noile generații să le calce pe urme, chiar dacă drumul acesta este unul plin de provocări.
Care este valoarea premiilor
Astfel, vor fi acordate trei premii a câte 100.000 EUR pentru trei femei care au demonstrat că au contribuit la înnoirea domeniului în care activează. Totodată, se va mai decerna încă un premiu de 50.000 EUR unei „inovatoare în ascensiune”, adică o întreprinzătoare de excepție aflată la începutul carierei. Concursul a fost lansat cu ocazia Zilei internaționale a femeilor și fetelor cu activități în domeniul științei.
Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret din cadrul Comisiei Europene, a declarat: “Prejudecățile și stereotipurile de gen de lungă durată, precum și lipsa unor modele de urmat vizibile, continuă să îndepărteze fetele și femeile de alegerea unor cariere în domeniile științei și tehnologiei. Trebuie să facem mult mai mult pentru a le oferi vizibilitate femeilor europene care au contribuții-cheie în domenii ale științei, cercetării, inovării și dincolo de acestea. Premiul UE pentru femeile inovatoare recompensează talentele și contribuie la crearea unei Europe care favorizează emanciparea și incluziunea acestora”.
Cine poate participa la concurs
Concursul, ajuns anul acesta la cea de-a VII-a ediție, se adresează tuturor femeilor din Uniunea Europeană și din țările asociate programului Orizont 2020, care au înființat sau co-înființat, înainte de 1 ianuarie 2018, o companie și totodată au adus inovații pieței în care aceasta activează. Detaliile privind criteriile de eligibilitate sunt disponibile online.
Candidaturile se pot depune până la data de 21 aprilie. Acestea vor fi evaluate de un juriu alcătuit din experți independenți – antreprenori, oameni de business, lideri proveniți din piața de capital sau din mediul academic – juriu care va stabili finalistele concursului. Acestea vor fi invitate la un interviu și în urma prestației se vor stabili cele 4 câștigătoare. Numele acestora vor fi anunțate în a doua jumătate a anului.
Pentru detalii privind regulamentul concursului și informații necesare aplicării, puteți accesa site-ul competiției.