Insolvența societăților. Riscul administratorului/asociatului de a răspunde cu propriul patrimoniu.

Min

Răspunderea limitată a asociatului pentru datoriile companiei în limita capitalului social este mai mult o iluzie. Legea societăților (Legea nr. 31/1990) nu este în măsură să protejeze asociatul societății devreme ce există dispoziții legale în care se derogă de la regula răspunderii limitate, în cuprinsul Legii nr. 85/2014 sau în cuprinsul codului de procedură fiscală. Aceeași soartă o poate avea și administratorul societății.

Scopul înființării unei societăți cu răspundere limitată (S.R.L.) a fost acela de a crea un cadru pentru desfășurarea unei activități comerciale aducătoare de profit, în care persoana fizică (asociat) să răspundă cu bunurile proprii, în limita aportului adus la capitalul social.

Această caracteristică esențială diferențiază societatea cu răspundere limitată (S.R.L.) de celelalte tipuri de societăți prevăzute în Legea nr. 31/1900 (Legea societăților).

Un comerciant, la momentul înființării unei afaceri, are această siguranță că indiferent de ce se va întâmpla, va suporta riscuri în limita capitalului social.

Însă, realitatea juridică este cu totul alta, existând ipoteze legale în care asociatul/administratorul societății ar putea fi tras la răspundere pentru toate datoriile companiei, acesta urmând să răspundă cu întreg patrimoniul personal. Aceste ipoteze sunt limitativ prevăzute de lege, însă este bine ca ele să fie cunoscute înainte de a întâmpina aceste probleme. Răspunderea personală poate fi atrasă fie în temeiul unor mecanisme prevăzute de codul de procedură fiscală, fie în temeiul unor mecanisme prevăzute de Legea insolvenței. Nu mai aducem în discuție răspunderea în temeiul unor legi penale.

În acest articol vom atrage atenția doar asupra mecanismelor prevăzute de Legea insolvenței (Legea nr. 85/2014).

Orice companie aflată în dificultate financiară la un moment dat ar trebui să cunoască mecanismele legale puse la dispoziție de legiuitor pentru a ajuta la redresarea afacerii. Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență (în continuare „ Legea insolvenței” sau „ Legea nr. 85/2014) prevede astfel de mecanisme, atât preventive, cât și ulterioare instalării stării de insolvență.

Vom trata aceste mecanisme într-un articol ulterior, rezumându-ne în acest moment la prezentarea riscurilor pe care ar putea să le suporte persoana fizică, administrator sau asociat.

Insolvența societății poate fi deschisă atât la cererea reprezentanților societății, cât și la cererea oricărui creditor care îndeplinește condițiile legale pentru formularea unei astfel de acțiuni în instanță.

Problemele cu care se va confrunta compania apar încă dinainte de a se pronunța o hotărâre judecătorească de deschidere a procedurii insolvenței, din momentul în care partenerii comerciali află că este introdusă o astfel de cerere împotriva companiei pe rolul instanțelor de judecată.

Din prisma administratorului/asociatului, mecanismele legii insolvenței și mecanismele de atragere a răspunderii personale a acestora pentru starea de insolvență a companiei trebuie cunoscute încă dinainte de acest moment, pentru a se putea proteja și acționa într-un mod corespunzător. Dacă asociații/administratorii încep să se informeze despre aceste mecanisme după deschiderea procedurii insolvenței, ar putea fi deja prea târziu.

Pentru a înțelege mai bine aceste aspecte, vom indica mai jos cazurile în care ar putea fi atrasă o răspundere personală a acestora pentru datoriile companiei, cazuri indicate în cuprinsul Legii insolvenței:

  1. În situația în care au folosit bunurile sau banii companiei în folos propriu sau în cel al unei alte persoane;
  2. În situația în care au desfășurat operațiuni comerciale în interes personal, folosindu-se de numele companiei;
  3. Continuarea activității comerciale într-un mod în care să ducă în mod cert la falimentul companiei;
  4. Ținerea unei contabilități fictive, neținerea contabilității într-un mod corespunzător sau ascunderea/distrugerea unor documente contabile;
  5. Deturnarea activelor companiei sau mărirea, în mod fictiv, a datoriilor;
  6. Folosirea unor mijloace ruinătoare pentru companie în scopul întârzierii încetării de plăți;
  7. Plătirea cu preferință, a unor creditori, în dauna celorlalți, în luna precedentă încetării plăților;
  8. Orice faptă săvârșită cu intenție care a contribuit la starea de insolvență a companiei.

Așadar, astfel cum au fost indicate anterior, există cazuri strict prevăzute de lege în care să poată fi trasă răspunderea asociaților/administratorilor (și oricărei alte persoane care a contribuit la starea de insolvență) pentru insolvența companiei, cu mențiunea că legiuitorul, la ultima ipoteză, lit. h), lasă o portiță deschisă creditorilor pentru a atragere răspunderea administratorului / asociatului și pentru alte posibile fapte descoperite de către administratorul/lichidatorul judiciar al societății aflate în insolvență.

Toate aceste ipoteze au o trăsătură în comun, în sensul în care faptele culpabile să se realizeze anterior deschiderii procedurii insolvenței și să conducă la insolvența societății.

Așadar, acțiunea de prevenire este cea mai importantă, asistența juridică fiind necesară încă din faza de prevenție, pentru că, odată comisă fapta, va fi mult mai greu de demonstrat ulterior că aceasta nu a condus la insolvența societății.

Spre exemplu, închirierea unui teren (spațiu) aflat în patrimoniul societății, la un preț derizoriu sau sub prețul pieței unei alte persoane fizice sau juridice, în perioada anterioară deschiderii procedurii insolvenței, ar putea constitui un motiv de atragere a răspunderii, fapta putând fi încadrată, în anumite situații, într-una din ipotezele prevăzute la lit. a), b), c) sau chiar e). Or, aceste fapte, devreme ce sunt înregistrate sumele încasate în contabilitate, nu vor mai putea fi combătute ulterior, singura apărare putând fi în sensul în care această faptă nu a condus la insolvența societății.

Prin urmare, orice operațiune comercială trebuie analizată și din prisma posibilelor probleme juridice care ar putea apărea ulterior, în caz de insolvență a societății.

În final, arătăm faptul că aceste mecanisme de atragere a răspunderii nu trebuie să creeze o stare de temere a asociatului/administratorului că oricând ar putea fi răspunzător pentru insolvența societății, ci trebuie să creeze o conștientizare a importanței informării din punct de vedere juridic, pentru a acționa preventiv.

Newsletter

Start your day informed!

Şi tu poţi scrie articole pe Democracy Mania!

Click aici
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments
Abonează-te!
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră.
ABONEAZĂ-TE
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră
Dacă ai talent la scris, eşti creativ şi ai ce povesti şi altora, alege să devii contributor Democracy Mania!
0
Spune-ne aici ce crezi despre acest subiect.x
()
x

Pune Democracy Mania pe ecranul principal al telefonului

Adauga pe ecranul principal
×