Joaca de-a vaccinarea, de-a testarea şi de-a opritul pandemiei

Min

Gata şi cu testele în şcoli şi grădiniţe. Am rezolvat şi problema asta! Dormim liniştiţi! Sunt ironică, desigur.

 

Nu mă înţelegeţi greşit. Susţin toate măsurile luate împotriva răspândirii virusului, de la purtatul măştii la vaccinare, testare, şcoală online ş.a.m.d. Sigur că mă îngrijorează faptul că cei doi copii pe care îi am nu socializează, că nu lucrează suficient pentru vârsta lor (eu lucrez de acasă şi îmi este aproape imposibil să fac fişe de lucru cu ei. Da, ştiu. Sunt părinţi care le fac pe toate. Cinste lor! Eu îmi recunosc limitele şi mi le asum).

Mă întreb însă, ca mulţi alţi cetăţeni ai acestei ţări, dacă nu cumva măsurile care se iau sunt luate doar ca să bifăm că am făcut şi noi ceva. Şi vă spun și de ce.

Încep cu testele de salivă din grădiniţe şi şcoli, că este cel mai recent subiect, e în toate știrile.

Povestea a început vineri, când am fost anunţată, de la cele două grădiniţe la care îmi duc copiii, că trebuie să merg să ridic testele. Până la 17:30, când a fost luat ultimul copil de la grădiniţă, testele nu ajunseseră. Prin urmare, s-a amânat pe joi, 2 decembrie (între timp avem minivacanţă).

Iniţial ne-au spus să venim cu testele etichetate cu data şi numele copilului, lunea şi joia. Acum… să transmitem rezultatele pe WhatsApp. Poze? Nu, text.

 

Întrebări:

 

1. Câţi dintre părinţi vor face cu adevărat aceste teste?

2. Câţi dintre copiii de 2-3 ani ştiu să scuipe în dispozitivele alea? Avem un video demonstrativ cu Ministerul Sănătății, desigur, dar …. câți se vor uita la el?

3. Testele vin la grămadă, într-o pungă. De acolo se scot pentru fiecare copil. Nu se respectă normele sanitare, din punctul meu de vedere, şi nu numai. Sindicatele zic ca mine, nu par singura nebună. (https://democracymania.com/news/sindicatele-din-invatamant-avertizeaza-ca-testele-din-saliva-nu-respecta-regulile-sanitare).

Şi atunci, care este scopul introducerii testării în şcoli şi grădiniţe?

 

Soluţia, aşa cum văd eu lucrurile:

 

VACCINAREA! Mai ales pentru personalul didactic şi nedidactic care se ocupă de preşcolari. În special de cei cu vârsta sub 4 ani, care sunt greu sau imposibil de testat. Da, de vaccinarea obligatorie vorbesc aici, pentru că vorbim de colectivități.

CURSURI ONLINE! Acolo unde rata de vaccinare în şcoli şi grădiniţe este mică. Nu sub 60%, ci sub 90%.

 

Certificatele verzi, aceste certificate “terminatoare” de pandemie

 

Sunt vaccinată cu două doze Pfizer şi booster în noiembrie. Încep aşa ca să elimin o serie de discuţii. Cu toate acestea, mă întreb cum pot aceste certificate verzi să oprească pandemia? Adică, e cât se poate de clar că, deşi complet vaccinat, te poţi îmbolnăvi şi poţi transmite boala. Poate într-o măsură mai mică, dar tot o transmiţi. Şi atunci mă întreb de ce eu, cu certificat, am voie să merg la restaurant, la teatru, la film şi absolut peste tot pe unde mă taie capul, dacă tot sunt transmiţător de boală? Şi atunci cum să nu apară teorii ale conspiraţiei?

 

Soluţia, aşa cum văd eu lucrurile:

 

TESTAREA:

Varianta cea mai aproape de adevăr cred că este testarea la intrarea în orice loc public închis. Fie că eşti vaccinat, fie că nu. Pe cheltuiala comercianţilor. Oricum ies mai bine decât dacă ne aşteaptă pe noi, aştia vaccinaţi, să le călcăm pragul.

 

Şi încă un lucru pe care nu îl înţeleg…

 

Copiii mei au sub 5 ani, deci nu sunt vaccinaţi. Merg la grădiniţă, deci sunt expuşi riscului de a lua boala. În cazul în care se îmbolnăvesc, eu rămân cu ei acasă să îi îngrijesc. Ghiciţi ce?! Pe mine nu mă bagă în izolare, că sunt vaccinată. Adică eu pot să mă plimb liniştită pe străzi, prin magazine, după ce am stat cu copiii bolnavi în braţe toată ziua. Şi poate am luat şi eu boala, dar sunt asimptomatică, graţie vaccinului. Deci probabil voi împrăştia peste tot! Nu cum aş fi împrăştiat dacă nu eram vaccinată, dar riscul să îmbolnăvesc şi alţi oameni există.

Am scris acest articol atât cu gândul la cei vaccinaţi, cât şi cu gândul la cei care se împotrivesc vaccinării. Pentru că în ambele tabere există îngrijorări şi îndoieli. Pentru că încerc să înţeleg şi punctele de vedere diferite de ale mele şi să nu judec. Pentru că aceste măsuri luate de statul român sunt fără cap şi fără coadă. Sunt luate pe genunchi, fără un mesaj clar, fără pic de deschidere. Şi suntem sceptici ca popor, pentru că am fost minţiţi de prea multe ori de cei care ne conduc

Prin urmare, dacă nu credem în ai noştri, haideţi să ne uităm în “ograda vecinului”, la ţările pe care le admirăm cel mai mult. Şi să adoptăm fiecare, individual, măsurile pe care le vedem la alţii: adică restricţii, vaccinare, măşti, testări, ş. a.m.d.

 

Despre

Cristina Manea este jurnalist de televiziune și presă scrisă, comunicator și om al cetății conectat la realitățile zilei. Ea filtrează zilnic știrile cele mai tari și le pune în Coffee News și Ristretto News, exclusiv pentru cititorii democracymania.com.

Newsletter

Start your day informed!

Şi tu poţi scrie articole pe Democracy Mania!

Click aici
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments
Abonează-te!
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră.
ABONEAZĂ-TE
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră
Dacă ai talent la scris, eşti creativ şi ai ce povesti şi altora, alege să devii contributor Democracy Mania!
0
Spune-ne aici ce crezi despre acest subiect.x
()
x

Pune Democracy Mania pe ecranul principal al telefonului

Adauga pe ecranul principal
×