Mineriada – păcatul originar al democrației noastre – Opinie de Marius Oprea

Min

Au trecut treizeci de ani de la un moment care a aruncat Romania în plină barbarie. Ceea ce s-a întâmplat atunci, în iunie 1990, din inconștiența criminală a autorităților care erau puternic ancorate în tradiția puterii discreționare comuniste, a șters practic creditul extern de imagine al României și al poporului său, care se bucura de simpatia întregii lumi, pentru curajul de care dăduse dovadă în zilele Revoluției române.

 

Alături de noi fusese toată suflarea. Imaginile difuzate în toată lumea, cu tinerii care au înfruntat gloanțele și represiunea sângeroasă, dinainte și de după fuga lui Ceaușescu, regizată sau nu (căci acestea au contat mai puțin pentru noi, decât pentru spectatorul străin, care știa prea puține despre această țară), au atras un capital imens de simpatie, pentru români și România. Dar s-au suprapus imediat peste acestea imaginile cu mineri dezlănțuiți, bătând la întâmplare cu ciomege și cu lanțuri oameni, mai ales tineri, pe străzile Capitalei, apoi chipul președintelui țării, mulțumindu-le acestora pentru sălbăticia pe care au arătat-o.

 

Ceea ce ne-a aruncat în plin Ev Mediu. Lumea s-a îngrozit, văzând violența hoardelor chemate să apere puterea, care se revendica drept una instalată în urma Revoluției Române, pe care ei au privit-o și încurajat-o cu lacrimi în ochi. S-au îngrozit de faptul că susținuseră o asemenea cauză care a adus la putere niște suboameni în raport cu ei, că ne răsplătiseră cu atâta încredere și simpatie. Ni le-au retras imediat, înlocuindu-le cu disprețul cuvenit unui neam sălbatic, care e în stare să strige “moarte intelectualilor” și să asiste, aplaudând ori arătându-și recunoștința, pentru maltratarea cu brutalitate a sute de studenți, de trecători care păreau a fi altfel decât “clasa muncitoare”.

 

Nici acum nu s-au șters urmele mineriadei. Oricare ar fi fost rațiunea unei asemenea acțiuni, actele de naivăzută brutalitate, săvârșite cu sălbăticie de mineri și nu (măcar) de forțe de ordine, care ar fi fost abilitate să răspundă forței cu forță, dacă ar fi fost cazul, au arătat fie că țara nu e de fapt guvernată și guvernabilă, în cel mai bun caz, fie că românii, ca națiune, sunt inși brutali, lipsiți de compasiune, de care e recomandabil, ca persoană civilizată, să te ții departe.

 

Citește și:

Sorry. No data so far.

 

 

Au trecut 30 de ani și nimeni nu a plătit pentru cele întâmplate atunci și pentru care nu doar victimele violenței au avut de suferit, ci o țară întreagă. Victimele mineriadei, ca și în cazul deținuților politici ai regimului comunist, nu și-au văzut foștii torționari dinainte și de după 1989 decât prosperând ca oameni de afaceri, sau urcând în înalte demnități, în aparatul de justiție sau în instituțiile sistemului de apărare naționalăă și ordine publică al țării. Este păcatul fundamental al regimului Iliescu, acela de a fi arătat întregii lumi că, în spatele unui zâmbet perestroikist, se afla aceeași hidoșenie a “luptei de clasă”, ridicată la rang de politică de stat, că acesta și tovarășii săi nu ezită să apeleze la serviciile foștilor securiști care l-au păzit pe Ceaușescu, sau să asmută o categorie socială împotriva alteia, pentru a-și proteja puterea și privilegiile. Pe care le câștigaseră de fapt prin jertfa acelorași tineri, pe care acum puterea îi maltrata, folosindu-se cu cinism, printr-o manipulare grosolană, de ațâțarea unor oameni simpli și abrutizați de o muncă grea, cu slogane potrivit cărora ei și numai ei mai pot salva democrația. Cu bâta, cu lanțuri, cu pumnii, împotriva unor manifestanți fără apărare, care n-au făcut altceva decât să rămână fideli idealurilor revoluției române și să ceară clar, pe parcursul manifestației maraton din Piața Universității, ceea ce de fapt ceruse un popor întreg, cu o jumătate de an în urmă: “jos comunismul”.

 

mineriada
Sursă foto: jurnalist.ro

 

Marius Oprea este istoric, poet și eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Este autorul unei teze de doctorat cu tema Rolul și evoluția Securității (1948-1964). Până la începutul anului a fost președintele Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului (CICC). Este cunoscut pentru implicarea sa în anchetele privind victimele Securității, dar și pentru documentarea care viza torționarii comuniști. 

Articolul a apărut inițial pe Mediafax.

Newsletter

Start your day informed!

Şi tu poţi scrie articole pe Democracy Mania!

Click aici
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments
Abonează-te!
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră.
ABONEAZĂ-TE
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră
Dacă ai talent la scris, eşti creativ şi ai ce povesti şi altora, alege să devii contributor Democracy Mania!
0
Spune-ne aici ce crezi despre acest subiect.x
()
x

Pune Democracy Mania pe ecranul principal al telefonului

Adauga pe ecranul principal
×