Preţurile mondiale la alimente au atins un nou vârf al ultimilor 10 ani

Min

Indicele global al preţurilor produselor alimentare a continuat să crească şi în octombrie, pentru a treia lună consecutiv, atingând un nou vârf al ultimilor 10 ani, influenţat de scumpirile la cereale şi uleiuri vegetale, a anunţat joi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters.

 

Alimente scumpe
www.unsplash.com

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În luna octombrie 2021, acest indice a crescut până la 133,2 puncte, cel mai ridicat nivel înregistrat după luna iulie 2011, cu 3,9% peste nivelul înregistrat în luna septembrie a acestui an şi cu 31,3% mai mare decât în luna octombrie a anului trecut.

În ultimul an, preţul materiilor prime agricole a crescut semnificativ ca urmare a unor recolte mai mici dar şi a cererii mari.

Creşterea din ultima lună a fost stimulată de avansul preţurilor la cereale, în cazul cărora indicele calculat de FAO a înregistrat o creştere de 3,2% comparativ cu luna septembrie. În interiorul acestei categorii, preţurile la grâu au fost în frunte, cu un avans de 5% comparativ cu luna precedentă. “Cantităţile disponibile limitate pe pieţele mondiale, din cauza unor recolte mai mici într-o serie de mari exportatori, în special Canada, Rusia şi SUA, au continuat să pună presiune asupra preţurilor”, a precizat FAO.

Cotaţiile futures la grâu au început luna noiembrie la noi maxime, la bursa de la Chicago preţurile atingând cel mai ridicat nivel de după 2012 iar la bursa de la Paris cotaţiile futures la contractele cu livrare în luna următoare au atins un nivel record pe fondul unei cereri solide de importuri.

De asemenea, preţul uleiurilor vegetale calculat de FAO a crescut cu 9,6% în luna octombrie comparativ cu luna septembrie, în principal ca urmare a majorării cotaţiilor la uleiul de palmier, în contextul în care criza de mână de lucru continuă să afecteze producţia în Malaezia.

În schimb, preţurile mondiale la zahăr au scăzut cu 1,8% în luna octombrie, punând capăt la şase luni de creştere consecutivă, susţine FAO. De asemenea, preţurile la carne au scăzut cu 0,7% comparativ cu luna precedentă, octombrie fiind a treia lună consecutivă de declin, pe fondul reducerii achiziţiilor Chinei.

Tot joi, FAO a dat publicităţii şi un set de noi estimări revizuite cu privire la producţia mondială de cereale în 2021, prognozând o producţie de 2,793 miliarde de tone, mai mică faţă de maximumul istoric de 2,800 miliarde de tone pe care îl prognoza în urmă cu o lună. FAO a precizat că această revizuire este cauzată în primul rând diminuării estimărilor sale cu privire la producţia de grâu din Iran, Turcia şi SUA.

 

Coronavirus: Marea Britanie, prima ţară din lume care autorizează pastila anti-COVID-19 dezvoltată de Merck

 

Tratament
Photo by Kate Hliznitsova on Unsplash

Marea Britanie a devenit joi prima ţară din lume care a autorizat Molnupiravir, pastila anti-COVID-19 dezvoltată de grupul farmaceutic american Merck, considerată un instrument crucial în combaterea pandemiei de coronavirus, informează agenţiile de presă internaţionale.

“Astăzi este o zi istorică pentru ţara noastră, deoarece Marea Britanie este de acum prima ţară din lume care a aprobat un antiviral ce poate fi administrat la domiciliu împotriva COVID-19”, a declarat Sajid Javid, ministrul britanic al Sănătăţii, într-un comunicat. “Această autorizare va schimba datele problemei pentru cei mai vulnerabili şi pentru cei imunodeprimaţi, care vor putea să primească în curând acest tratament revoluţionar”, a adăugat el.

Molnupiravir a fost autorizat de Agenţia de reglementare a medicamentelor şi produselor medicale (MHRA) din Marea Britanie, care recomandă utilizarea pastilei Merck de persoanele afectate de o formă uşoară până la moderată de COVID-19 şi care prezintă cel puţin un factor de risc pentru a dezvolta o formă gravă (obezitate, vârstă de peste 60 de ani, diabet, boli cardiace).

Conform Reuters, MHRA recomandă utilizarea pastilei Merck cât mai devreme după un test COVID-19 cu rezultat pozitiv, precum şi în primele cinci zile după instalarea simptomelor.

Molnupiravir este primul tratament antiviral cu administrare orală care a fost autorizat împotriva COVID-19, precizează Reuters. Pastila dezvoltată de Merck ar putea fi autorizată în curând şi în Statele Unite. Experţii agenţiilor americane cu rol de reglementare pe piaţa medicamentelor se vor întruni în această lună pentru a vota în privinţa unei posibile autorizări a acestui tratament.

Antiviralele precum Molnupiravir acţionează prin scăderea capacităţii virusului de a se înmulţi în organism, frânând astfel evoluţia bolii.

Administrarea acestor medicamente are un dublu scop: să permită persoanelor deja bolnave să nu dezvolte simptome grave, cât şi celor care au intrat în contact cu un bolnav să nu dezvolte maladia.

Administrat devreme, acest tratament reduce cu 50% riscul de spitalizare, potrivit unui studiu clinic realizat de grupul farmaceutic Merck, cunoscut şi sub numele MSD în afara Statelor Unite.

Guvernul britanic, care se confruntă cu unele dintre cele mai ridicate rate de infectare cu noul coronavirus din lume, a anunţat pe 20 octombrie că a comandat 480.000 de cutii cu Molnupiravir. Autorităţile britanice au semnat şi un contract pentru 250.000 de cutii cu Ritonavir, un alt antiviral, produs de grupul american Pfizer şi utilizat deja împotriva HIV, a cărui eficacitate împotriva noului coronavirus face în prezent obiectul unor studii clinice.

Deocamdată, Franţa a comandat la rândul ei 50.000 de cutii cu pastila anti-COVID-19 dezvoltată de grupul Merck.

Astfel de tratamente sunt destinate pacienţilor cu cele mai mari riscuri de îmbolnăvire, pentru a reduce astfel presiunea pe spitale.

Marea Britanie, una dintre cele mai afectate ţări din Europa de pandemia de COVID-19, cu peste 140.000 de decese, se confruntă cu o presiune în creştere asupra reţelei sale de spitale, înregistrând 1.000 de internări pe zi şi aproape 9.000 de pacienţi care sunt spitalizaţi în prezent din cauza acestei boli. Aceste cifre rămân foarte departe de cele înregistrate în perioadele de vârf ale precedentelor valuri epidemice, însă îi fac pe specialiştii din sănătate să se teamă de o situaţie dificilă în această iarnă.

 

Papa Francisc a numit prima femeie la conducerea guvernatoratului Vaticanului

 

Papa Francisc
Photo bz Ashwin Vaswani on Unsplash

Papa Francisc a numit joi prima femeie la conducerea guvernatoratului statului Vatican, sora franciscană Raffaella Petrini, continuându-şi astfel eforturile de a ajunge la o mai mare egalitate de gen în cadrul Bisericii Catolice, relatează AFP.

În calitate de secretar general al guvernatoratului, călugăriţa italiană în vârstă de 52 de ani va fi responsabilă de supravegherea operaţiunilor administrative, inclusiv a Muzeelor Vaticanului, a oficiului poştal şi a poliţiei. Ea devine astfel femeia cu cea mai înaltă funcţie din cel mai mic stat din lume.

Potrivit ziarului online National Catholic Reporter, acest rol a fost deţinut în mod tradiţional de un episcop.

Papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, a spus în repetate rânduri că doreşte ca femeile să joace un rol mai important în Biserica Catolică.

În ianuarie, el a modificat legea pentru a le permite femeilor să citească liturghia, să fie slujitori de altar şi să distribuie împărtăşania, fără a spune însă că această schimbare ar putea reprezenta un pas pentru ca femeile să devină în viitor preoţi hirotonisiţi.

În februarie, el a numit o femeie subsecretar al Sinodului Episcopilor Catolici, prima care a ocupat această funcţie cu drept de vot într-un organism care studiază marile chestiuni doctrinale ale Bisericii Catolice.

În 2016, papa Francisc a creat o comisie însărcinată cu studierea istoriei femeilor diaconi în primii ani ai Bisericii Catolice, într-un demers care ar fi putut deschide eventual calea pentru ca femeile să ajungă la acest rol în prezent. Însă concluziile acelei comisii au fost sub aşteptări, iar papa a numit o alta anul trecut pentru a analiza această chestiune.

 

Sursă ştiri: AGERPRES

Newsletter

Start your day informed!

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments
Abonează-te!
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră.
ABONEAZĂ-TE
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră
Dacă ai talent la scris, eşti creativ şi ai ce povesti şi altora, alege să devii contributor Democracy Mania!
0
Spune-ne aici ce crezi despre acest subiect.x
()
x

Pune Democracy Mania pe ecranul principal al telefonului

Adauga pe ecranul principal
×