Ristretto News 8.07.2021

Min

Florin Cîţu: Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă

 

COVID
www.unsplash.com

Guvernul a aprobat o hotărâre pentru prelungirea stării de alertă, a anunţat, joi, prim-ministrul Florin Cîţu.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, în şedinţa de miercuri, o hotărâre prin care se propun prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12 iulie, precum şi măsurile de prevenire şi control aplicate în contextul epidemiologic actual.

“Principala modificare faţă de măsurile aflate în vigoare vizează creşterea perioadei pentru care sunt aplicabile exceptările de la măsurile de prevenire şi control al răspândirii COVID-19 pentru persoanele care au trecut prin boală de la 90 la 180 de zile ulterioare datei confirmării infectării cu SARS-CoV-2”, a informat CNSU.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a informat, joi, că, în cadrul hotărârii privind prelungirea stării de alertă, care a fost adoptată de Guvern, au fost introduse o serie de modificări, printre care posibilitatea participării a 1.000 de persoane, pe scaune, la activităţi cultural-artistice desfăşurate în aer liber şi diminuarea spaţiului care trebuie asigurat pentru participanţii la evenimente private.

“La organizarea şi desfăşurarea activităţii instituţiilor publice sau private de cultură care administrează spaţii speciale destinate activităţilor cultural-artistice în aer liber se permite până la 1.000 de persoane pe scaune; la organizarea de evenimente private – nunţi, botezuri – suprafaţa pe persoană de la patru la doi metri pătraţi, ca să fie toate la fel. La organizarea de evenimente private aferente meselor festive, din nou, doi metri în loc de patru. La locurile de joacă pentru copii nu se va mai solicita ca însoţitorii să fie vaccinaţi. (…) Plus, la exterior la restaurante nu mai este regula de şase persoane la masă, deci, se elimină regula de şase persoane la masă din momentul în care este eliminată şi în interior”, a explicat şeful DSU.

 

Preşedintele Iohannis a semnat revocarea lui Nazare din funcţia de ministru de Finanţe; Cîţu – ministru interimar

 

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind revocarea lui Alexandru Nazare din funcţia de ministru de Finanţe, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, şeful statului a semnat decretul privind desemnarea premierului Florin Cîţu ca ministru interimar al Finanţelor.

Alexandru Nazare afirmă că premierul Florin Cîţu i-a cerut demisia cu o zi înainte de emisiunea de eurobonduri, ceea ce ar fi afectat condiţiile pe care România le-ar fi putut obţine de pe pieţele externe, şi că i-a răspuns acestuia că nu are motive să îşi asume o demisie.

“Premierul mi-a cerut demisia, paradoxal, cu o zi înainte de emisiunea României de eurobonduri, menţionând că, dacă nu demisionez, îmi va cere remanierea. O demisie, înaintea unei emisiuni de eurobonduri, ar fi afectat condiţiile pe care România le-ar fi putut obţine pe pieţele externe, condiţii şi aşa vitrege. Ieri (miercuri – n. r.), în timpul negocierilor, a revenit cu mesaje telefonice insistând să primească demisia cât mai curând. Imediat cum am finalizat cu succes emisiunea de eurobonduri, i-am răspuns că, după toată munca depusă, rezultatele bune obţinute şi reflectate în execuţia bugetară şi evaluările instituţiilor financiare internaţionale, luând în calcul şi modul în care permanent a apreciat activitatea mea şi a colegilor din Ministerul Finanţelor, nu consider că aş avea vreun motiv sa îmi asum o demisie atât timp cât am apărat cu onestitate şi bună credinţă interesele financiare ale României”, a explicat Nazare, pe pagina sa de Facebook,

El a subliniat că i-a spus prim ministrului să pună în discuţie decizia legată de evaluarea şi retragerea mandatului său în forurile de decizie ale PNL, conform protocolului asumat în coaliţie.
Acesta a menţionat că nu sunt întârzieri în proiectele de la Ministerul Finanţelor, aşa cum a precizat premierul, ci chiar a deblocat multe dintre proiectele preluate şi a iniţiat multe altele noi, precum parteneriatul cu UiPath.

“Am mărit, în negociere cu Comisia Europeană, suma alocată Ministerului de Finanţe prin PNRR, de la 100 milioane euro la 562 milioane euro şi am dublat numărul de proiecte de digitalizare, de la 25 la 50. În plus, am adăugat şi reforme proiectelor de investiţii. Spre exemplu, astăzi avem 90.000 de case de marcat conectate pentru că am demarat o aplicaţie nouă în luna ianuarie, care este funcţională. Numai dacă acest proiect este finalizat cu succes până la sfârşitul anului, aşa cum am planificat, va avea efecte de minim 10% în creşterea colectării TVA. Aplicaţia demarată în 2020, de ministrul Finanţelor de atunci, încă nu este funcţională”, a punctat Alexandru Nazare.

Premierul Florin Cîţu a anunţat, joi, că a transmis preşedintelui Klaus Iohannis cererea de revocare a lui Alexandru Nazare din funcţia de ministru de Finanţe, decizia sa fiind luată în contextul în care sunt “foarte multe” proiecte întârziate.

 

JO 2020 de la Tokyo se vor desfăşura fără spectatori (organizatori)

 

JO
Photo by Alex Smith on Unsplash

Jocurile Olimpice de vară 2020 de la Tokyo (23 iulie – 8 august) se vor desfăşura fără spectatori după ce guvernul premierului Yoshihide Suga a decis joi să plaseze regiunea Tokyo sub o nouă stare de urgenţă sanitară, pe fondul creşterii numărului de cazuri de COVID-19, stare care va rămâne în vigoare pe toată durata competiţiei, au anunţat joi organizatorii, potrivit DPA.

Anunţul a fost făcut de ministrul pentru JO, Tamayo Marukawa.

Conform sursei, decizia a fost luată după discuţii cu reprezentanţi ai conducerii Comitetului Internaţional Olimpic (CIO).

Măsura de extindere a stării de urgenţă, care va intra în vigoare luni, 12 iulie, va fi valabilă până pe 22 august, iar interzicerea prezenţei spectatorilor pe arenele din capitala niponă dă o nouă lovitură unui eveniment care a fost amânat cu un an din cauza pandemiei.

Suga a finalizat hotărârea de declarare a stării de urgenţă pentru Tokyo, precum şi de a extinde una aflată deja în vigoare în Okinawa, în cursul unei reuniuni guvernamentale având ca subiect măsurile sanitare.

Aceasta va fi cea de-a patra stare de urgenţă la Tokyo de la începutul pandemiei, în primăvara anului trecut, guvernul urmând, în principiu, să interzică restaurantelor să servească alcool şi să rămână deschise doar până la ora 20:00.

Executivul nipon a dorit iniţial să menţină capitala sub o cvasi-stare de urgenţă, dar a fost forţat să-şi schimbe intenţia din cauza creşterii accentuate a infectărilor.

Miercuri, guvernul metropolitan din Tokyo a raportat 920 de cazuri noi, înregistrând cel mai mare număr zilnic de infectări de la jumătatea lunii mai, în timp ce experţii medicali continuă să avertizeze despre pericolele legate de desfăşurarea Jocurilor, în condiţiile în care multe ţări se confruntă cu răspândirea rapidă a variantei Delta foarte contagioase a virusului.

 

Sursă ştiri: AGERPRES

Newsletter

Start your day informed!

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments
Abonează-te!
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră.
ABONEAZĂ-TE
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră
Dacă ai talent la scris, eşti creativ şi ai ce povesti şi altora, alege să devii contributor Democracy Mania!
0
Spune-ne aici ce crezi despre acest subiect.x
()
x

Pune Democracy Mania pe ecranul principal al telefonului

Adauga pe ecranul principal
×