Noi descoperiri în urma autopsiilor. Coronavirusul provoacă inflamații vasculare sistemice, nu doar pneumonie așa cum se credea inițial

Min

O revelație șocantă cu privire la efectele coronavirusului asupra corpului uman provine din rezultatele obținute în urma analizarii datelor colectate în urma autopsiilor, după cum informază cotidianul italian Il Giornale. Astfel, autopsiile realizate pacienților care au decedat în urma infectării cu SARS-COV2 au scos la iveală faptul că pneumonia interstițială nu reprezintă cea mai importantă amenințare, ci este doar o consecință pe care virusul o declanșează. Virusul afectează în principal circulația sângelui.

 

Așa cum a declarat virusologul Maria Rita Gismondo pentru ziarul Il Fatto Quotidiano, aproximativ șaptezeci de autopsii au fost efectuate la spitalele Sacco din Milano și la Papa Giovanni XXIII din Bergamo. În urma analizării datelor obținute în urma autopsiilor, concluzia la care a ajuns specialistul este că pneumonia este doar o consecință, poate nu cea mai gravă, în comparație cu ceea ce produce cu adevărat coronavirusul odată intrat în corp. El afectează în principal circulația sângelui.

doctor
Maria Rita Gismondo. Sursă foto: Il Giornale

 

Doctorul Giampaolo Palma, cardiolog la Salerno, avansase deja această ipoteză, dar fusese imediat redus la tăcere de către experți prezenți în cadrul programelor de televiziune, după cum relatează Il Giornale.

Potrivit ipotezei formulate de doctorul Palma, coronavirusul afectează în special vasele de sânge, împiedicând circulația sanguină fapt care generează formarea trombului, adică a cheagului de sânge. Astfel, pneumonia ar fi doar un simptom ulterior și nu cauza principală a bolii, după cum s-a crezut până recent. Cu alte cuvinte, cercetătorii și-ar fi concentrat atenția în special asupra pneumoniei, însă, în urma descoperirii realizate în urma autopsiilor, aceasta nu ar fi principalul mecanism patogen activat de Sars-CoV-2.

 

Coronavirusul provoacă inflamații vasculare sistemice

 

Specialiștii spun că dincolo de bolile preexistente de care sufereau primii pacienți infectați cu coronavirus, aceștia ar fi fost și victime ale diagnosticării incorecte. Coronavirusul este o boală inflamatorie vasculară sistemică. Prin urmare, din cauza COVID-19 sângele nu poate circula în organism și implicit, nu poate ajunge la plămâni, generând imposibilitatea acestora de a acumula oxigen, în ciuda cantității de oxigen introduse mecanic din exterior. Ventilatoarele mecanice, atât de căutate în ultima perioadă, ar fi înrăutățit deja situația foarte gravă a pacienților. Mai nou, Statele Unite iau în considerare și această teorie italiană.

 

Citește și:

Sorry. No data so far.

 

În plus, la începutul lunii aprilie, cercetătorii din Marea Britanie au arătat că pacienţii care sunt puşi prea devreme pe ventilatoare mecanice dezvoltă probleme serioase de sănătate, conform unei informații apărute în Daily Mail. Astfel conform statisticilor, două treimi din bolnavii de COVID-19 conectaţi la ventilatoare mecanice în Marea Britanie au murit. Nici cifrele din China, Italia şi SUA nu sunt mai încurajatoare. Statisticile de acolo arată că mai puţin de jumătate dintre pacienţii intubaţi reuşesc să îşi revină. Experţii nu reuşesc, însă, să îşi dea seama de ce rata mortalităţii este atât de mare. Unii spun că pacienţii sunt deja în stare foarte gravă atunci când sunt conectaţi la ventilatoare mecanice. Alţii sugerează, însă, că ventilatoarele, care pot înrăutăţi inflamarea plămânilor, sunt folosite prea devreme şi le fac rău pacienţilor COVID-19, conform Daily Mail.

 

Această informație susține teoria cercetătorilor italieni demonstrând astfel că analiza datelor obținute în urma autopsiilor reprezintă o descoperire revoluționară care însă transformă tot mai mult SarsCoV2 într-o enigmă tot mai greu de descifrat. Astfel, diagnosticul trebuie pus în urma analizei riguroase a gradului de inflamație pe care îl prezintă pacientul. În plus, și medicamentele prescrise pacienților ar trebui să prevină sau sau să elimine inflamația și formarea de trombi (cheaguri de sânge), acestea fiind și medicamente accesibile din punct de vedere economic. De exemplu, heparina, o substanță anticoagulantă care ar da rezultate bune în tratamentul coronavirusului după cum auu observat tot medicii italieni. În plus, Italia a început deja studii clinice cu enoxaparină sodică, o heparină cu greutate moleculară mică, în 16 spitale, după cum informează Mediafax.

 

 

 

 

Newsletter

Start your day informed!

Şi tu poţi scrie articole pe Democracy Mania!

Click aici
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments
Abonează-te!
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră.
ABONEAZĂ-TE
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră
Dacă ai talent la scris, eşti creativ şi ai ce povesti şi altora, alege să devii contributor Democracy Mania!
0
Spune-ne aici ce crezi despre acest subiect.x
()
x

Pune Democracy Mania pe ecranul principal al telefonului

Adauga pe ecranul principal
×