O linie semi-automată de testare a coronavirusului implementată de Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava va fi predată Spitalului Județean pentru înființarea laboratorului de testare

Min

În condiții de criză, apar și soluțiile potrivite. Echipa Laboratorului de Metagenomică și Biologie Moleculară din cadrul Universității Ștefan cel Mare” din Suceava a reușit să implementeze o linie semi-automată de testare pentru COVID-19.

 

Acest lucru a fost posibil sub coordonarea șefului de lucrări biolog Andrei Lobiuc și a profesorului universitar Mihai Dimian, cu consultarea colegilor de la Institutul „Matei Balș” din București și a specialiștilor din industria de profil, se anunță într-un comunicat de presă al instituției.

 

Conform estimărilor, va fi posibilă efectuarea a peste 200 de teste de mare precizie în fiecare zi, pornind de la probe biologice recoltate de la pacienți.

 

donatie

 

Această linie de testare este formată dintr-un aparat Real Time PCR, un extractor automat de acizi nucleici, hotă microbiologică cu certificare de siguranță clasa II, vortex, centrifugă cu răcire, laptop, pipete automate monocanal și multicanal. Echipamentele folosite în acest demers sunt de ultimă generație, extractorul automat, cu o capacitate de 24 de probe, permițând reducerea timpului de lucru si creșterea siguranței microbiologice. De asemenea, se menționează în comunicat faptul că aparatul Real Time PCR este de tip multiplex, ceea ce înseamnă că, în combinație cu kit-urile de detecție folosite, permite triplarea numărului de probe efectuate în același timp, cele 3 gene ale COVID-19 fiind amplificate și cuantificate simultan. Echipamentele au fost achiziționate pe parcursul anului 2019, prin intermediul unui proiect cu finanțare europeană coordonat de prof.univ.dr. Mihai Covașă și prof.univ.dr. Mihai Dimian.

Pentru a oferi un real ajutor medicilor aflați în linia întâi în aceste zile în lupta cu coronavirusul, linia de testare va fi instalată în cadrul Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava în cel mai scurt timp posibil. Astfel, aparatura de testare va fi disponibilă după instruirea personalului implicat și amenajarea spațiului alocat pentru laboratorul de diagnosticare moleculară COVID-19, activități care se află în derulare, sub coordonarea managerului Spitalului, Vasile Rîmbu.

 

 

 

 

Newsletter

Start your day informed!

Şi tu poţi scrie articole pe Democracy Mania!

Click aici
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments
Abonează-te!
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră.
ABONEAZĂ-TE
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră
Dacă ai talent la scris, eşti creativ şi ai ce povesti şi altora, alege să devii contributor Democracy Mania!
0
Spune-ne aici ce crezi despre acest subiect.x
()
x

Pune Democracy Mania pe ecranul principal al telefonului

Adauga pe ecranul principal
×