Ristretto News 18.05.2021

Min

Viorica Dăncilă, consultant în cadrul Băncii Naţionale a României

 

Viorica Dăncilă a fost angajată consultant în Departamentul pentru economia verde, iar Mircea Paşcu va fi unul dintre consultanţii care se vor ocupa de geopolitică, a declarat, pentru AGERPRES, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională a României.

Viorica Dancila
Photo by European Union

“Doamna Dăncilă este angajată consultat în Departamentul pentru economia verde. A fost europarlamentar atâţia ani, are legături în Parlamentul European. Doamna Dăncilă a fost şi prim-ministru. Mircea Paşcu va fi unul dintre aceşti consultanţi care se va ocupa de geopolitică”, a spus Adrian Vasilescu.

El a explicat că Banca Naţională are cinci departamente care se vor ocupa de relaţiile internaţionale şi de legăturile pentru trecerea la euro. Acesta sunt următoarele: Departamentul Euro; Departamentul economie reală – economie bancară; Departamentul bănci centrale; Departamentul monede digitale; Departamentul economia verde.

De asemenea, Vasilescu a menţionat că în prezent se poartă discuţii şi cu alte persoane pentru ocupa funcţii în aceste departamente.

Adrian Vasilescu a precizat că Viorica Dăncilă nu a fost angajată la cabinetul guvernatorului BNR şi nu ocupă funcţia de consilier al acestuia.

Viorica Dăncilă a fost premierul României în perioada ianuarie 2018 – noiembrie 2019 şi anterior europarlamentar PSD.

Ioan Mircea Paşcu s-a născut în 1949 în Satu Mare. A fost europarlamentar PSD şi ministru al Apărării Naţionale în perioada 2000 – 2004.

 

 

 

 

România a avut cea mai mare creştere economică din UE în primul trimestru

 

 

bani
www.unsplash.com

România a fost, în primul trimestru al acestui an, cea mai dinamică economie din Uniunea Europeană, cu un avans al Produsului intern brut de 2,8% comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut. Este urmată de Cipru (2%), Ungaria (1,9%) şi Lituania (1,8%), potrivit datelor preliminare publicate marţi de Eurostat.

În schimb, PIB-ul Uniunii Europene a înregistrat o contracţie de 0,4% iar economia zonei euro a scăzut cu 0,6%, în primul trimestru al acestui an comparativ cu trimestrul precedent. Aceste declinuri vin după scăderile înregistrate în trimestrul patru al anului trecut, minus 0,5% în UE şi minus 0,7% în zona euro.

În ritm anual, primul trimestru al acestui an comparativ cu primul trimestru al anului trecut, economia României a stagnat, după un declin de 2% în trimestrul patru al anului trecut. În Uniunea Europeană, Produsul Intern Brut ajustat sezonier a scăzut cu 1,7% şi cu 1,8% în zona euro, după o contracţie de 4,6% respectiv 4,9% în ultimul trimestru al anului trecut. Potrivit datelor preliminare, doar trei state membre UE au înregistrat o creştere a PIB-ului în ritm anual în perioada ianuarie-martie 2021.

Datele provizorii publicate de Eurostat sunt identice cu cele anunţate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS).

 

 

 

V. Putin: Rusia este pregătită să lucreze la intensificarea legăturilor cu România

 

V. Putin
Photo by European Union

Rusia este pregătită să lucreze la intensificarea legăturilor cu România, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin în cadrul ceremoniei de prezentare a scrisorilor de acreditare a unor noi ambasadori, între care şi noul ambasador al României la Moscova, Constantin Istrate, potrivit agenţiei de presă ruse TASS.

“Contăm pe dezvoltarea unor relaţii reciproc avantajoase cu România, suntem gata să lucrăm împreună pentru a intensifica legăturile politice, economice şi umanitare”, afirmat şeful statului rus în cadrul acestei ceremonii desfăşurate în Sala Aleksondrovski din Marele Palat al Kremlinului şi la care şi-au prezentat scrisorile de acreditare 23 de ambasadori.

Referitor la România, Putin a mai menţionat că “există un bun potenţial de cooperare cu privire la problemele din regiunea Mării Negre”, conform TASS.

Printre ambasadorii care şi-au prezentat scrisorile de acreditare la ceremonia de la Kremlin s-au numărat şefii misiunilor diplomatice din Republica Moldova, Polonia şi Bosnia-Herţegovina, conform site-ului Kremlinului.

 

 

Sursă ştiri: AGERPRES

 

Newsletter

Start your day informed!

Şi tu poţi scrie articole pe Democracy Mania!

Click aici
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments
Abonează-te!
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră.
ABONEAZĂ-TE
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră
Dacă ai talent la scris, eşti creativ şi ai ce povesti şi altora, alege să devii contributor Democracy Mania!
0
Spune-ne aici ce crezi despre acest subiect.x
()
x

Pune Democracy Mania pe ecranul principal al telefonului

Adauga pe ecranul principal
×