Strădania de a ajunge omul potrivit la locul potrivit

Min

 

Cred că fiecare dintre noi are în anturajul său oameni care, pe la 30 de ani, au decis să-și schimbe carierele, deși păreau împliniți profesional. Diplomați care se lansează în afaceri, jurnaliști ce se transformă în terapeuți, corporatiști retrași la țară.

 

Cu siguranță acest lucru se întâmplă pentru că oamenii evoluează, li se schimbă interesele și nevoile. Dar mulți dintre noi sunt nevoiți să admită că au început cu stângul chiar în ziua în care au dat admiterea la facultate. Se întâmplă să ne alegem meserii bine plătite, solicitate pe piața muncii, fără să ne întrebăm dacă avem vocația pentru ele.

 

După ani buni de muncă, poate în plină ascensiune profesională, sinele nostru înăbușit și frustrat de dreptul de a-și căuta menirea se revoltă. În acest punct, simțim că meseria ne suprasolicită, ne obosește peste măsură, ne limitează, că, la urma urmei, vrem să facem altceva. Ne aflăm într-o stare numită de psihologi incongruență.

 

Radiografia erorii

 

Cum ajungem aici? De multe ori această asfixiere a sinelui începe în copilărie, când curiozitățile și înclinațiile firești ale celor mici sunt neglijate, înlocuite cu dezideratele și visele părinților, ale adulților influenți din preajmă. Deseori copiilor li se dă de înțeles că sunt iubiți doar în anumite condiții și doar pentru anumite calități. Or oamenii, și mai ales copiii, vor să se știe iubiți în orice împrejurare. În lipsa unei acceptări necondiționate, ei vor face tot ce le stă în putință ca să primească aprecierea la care râvnesc.

 

Vor fi mai tăcuți, dacă părinții le-au tot cerut să facă liniște. Se vor ridica pe vârful degetelor și vor recita cu patos poezii, dacă doar așa li se acordă atenție. Vor încerca din răsputeri să ia zece la matematică, deși poate sunt mai interesați de pictură. Treptat, vor interioriza aceste preocupări ca fiind ale lor, își vor însuși calitățile râvnite de părinți și de cei care participă la formarea lor. Vor dobândi condiția valorii.

 

Astfel, copilul care trăiește ca să fie pe placul părinților ajunge adultul dornic să-și mulțumească șeful, trecând cu vederea aspirațiile sale profunde. Anume această conformare aduce și starea de incongruență, definită ca decalaj dintre sinele profund al individului și felul în care acesta se percepe.

 

Cât timpul omul nu este conștient de această nepotrivire, de lipsa corelației dintre natura sa și experiențele sale, el poate funcționa, deși se simte vulnerabil. Dar îndată ce sesizează inadecvarea, el devine tensionat, confuz, anxios, se simte un etern inadaptat. Astfel, incongruența este considerată de unii specialiști o maladie, fiindca îl împiedică pe om să-și atingă obiectivele vitale.

 

Autenticitatea ne prinde cel mai bine

 

 

Bineînțeles că e o stare pe care o trăim cu toții, într-o măsură mai mare sau mai mică, iar, odată descoperită, este un prilej de a porni în căutarea armoniei interioare. O stare pasageră, desigur, fiindcă, odată atinsă, aceasta ni se va scurge printre degete. Ne va forța să o luăm de la capăt, să scoatem la iveală și să valorificăm întregul potențial ascuns în noi.

 

Astfel, un individ se poate afla într-o stare de incongruență superficială, când, extenuat fiind, spune că este bine. Alții se pierd în confuzii mai accentuate. Este vorba de oameni care, siliți de împrejurări fac meserii ce nu le aduc nicio bucurie, se căsătoresc din interes ori, în virtutea unei obediențe exagerate sau a unui spirit versatil, uită să mai fie ei înșiși. Avem impresia că, ne salvăm pielea adăpostindu-ne la umbra unei minciuni, când, în realitate, devenim și mai slabi, și mai gârbovi.

 

Dragostea pe toate le rabdă

 

Ca părinți, ce putem face ca să nu ne împingem copiii pe această pantă? Ca adulți, de ce avem nevoie ca să ne îndreptăm? Răspunsul psihologului american Carl Rogers a fost acceptare necondiționată.

 

Să ne iubim copiii chiar și când greșesc, pe adolescenți să-i lăsăm să se exprime, chiar dacă nu le aprobăm părerile, iar pe adulți să nu-i judecăm. Să evităm să tratăm omul ca pe un set de comportamente clasificate pe sertărașe. Ființa este, la urma urmei, emergența tuturor calităților și a experiențelor sale, din care fiecare este capabil să-și extragă și să-și împlinească sensul.

 

Bibliografie:

Gill Wyatt, Rogers’ Therapeutic Conditions. Congruence, vol. 1 PCCS Books 2001

Jerold Bozarth, Paul Wilkins, Rogers’ Therapeutic Conditions. UPR, vol. 3, PCCS Books, 2001

Viktor Frankl, Man’s Search For Meaning, RIDER, 2004

Sursa foto:

https://www.irishtimes.com/

https://www.parentingforbrain.com/

Newsletter

Start your day informed!

Şi tu poţi scrie articole pe Democracy Mania!

Click aici
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments
Abonează-te!
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră.
ABONEAZĂ-TE
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră
Dacă ai talent la scris, eşti creativ şi ai ce povesti şi altora, alege să devii contributor Democracy Mania!
0
Spune-ne aici ce crezi despre acest subiect.x
()
x

Pune Democracy Mania pe ecranul principal al telefonului

Adauga pe ecranul principal
×