Suntem în război! Puneți mâna pe arme!

Min

Aveam 6 ani când bunicul meu patern a murit. El a fost veteran de război. A făcut trei ani de armată și apoi l-au trimis pe front pentru încă patru ani.

Nu știu unde a luptat, câți oameni a omorât, câți prieteni i-au murit sub ochi sau ce părere a avut despre toată povestea asta. Și nu știe nimeni, pentru că nu vorbea niciodată despre perioada aia din viața lui. Tot ce știu e că a avut câteva medalii, pe care soția lui le-a păstrat o vreme într-un cufăr. Tata își amintește că, fiind copil, le-a luat să se joace cu ele. Mama lui l-a certat și a dat să le pună la loc, dar bunicul le-a spus că au voie să se joace cu ele. Nu-l interesau. Și s-au pierdut. Nimeni nu știe pentru ce fuseseră medaliile.

Și mai știu că îi lipsea un deget de la o mână. Eram fascinată de asta și îmi spunea că l-a pierdut în război. Asta e tot.

Ce îmi amintesc foarte bine e că la câteva case de noi locuia un alt bătrân, și el veteran de război. Iarna, când nămeții erau cât casa, venea la bunicul să bea împreună o ceșcuță de țuică fiartă. Și se întindeau la povești. Eu mă prefăceam că dorm sub plapumă, pentru că altfel s-ar fi oprit. Și am foarte clar în minte povestea unei gropi comune în care soldații aruncau cadavrele camarazilor de război, peste care vărsau var nestins, ca să împiedice izbucnirea unei molime.

Sunt zeci de ani de când nu m-am mai gândit la povestea asta. Dar mi-a venit în minte imediat ce am văzut la televizor imaginea rugurilor din India. Stivele de cadavre incendiate. În mintea mea a fost o imagine ca dintr-un război.

Dușmanul invizibil

Și atunci am realizat că de fapt suntem în război cu un inamic invizibil, despre care știm puține lucruri și care devine, pe zi ce trece, tot mai puternic. Avem însă arme cu care să luptăm. Și am face bine să le folosim dacă vrem să ne ștergem de pe retină, din minte și din suflet imaginea rugurilor în flăcări din India și a coloanelor de mașini mortuare din Lombardia, de acum un an.

Armele noastre sunt măștile de protecție, dezinfectanții, distanțarea socială și vaccinul. Sigur, niciuna nu e suficient de puternică separat. Sigur că este legitim să te gândești la efectele secundare ale vaccinurilor. E normal să fie așa. Pentru că suntem oameni. Pentru că avem rațiune. Pentru că ținem la viețile noastre și ale celor din jur. Dar avem la îndemână posibilitatea de a ne informa, de a face diferența între fake news și informații corecte, de a lua decizii în cunoștință de cauză și nu în spirit de turmă.

O șansă pentru indieni, o șansă pentru noi

Indienii cred că și-ar da o mână să se poată vaccina pe loc, cum se întâmplă la noi. Mi-e greu să cred că voi mai vedea vreodată disperarea și durerea pe care le-am văzut la ei. Sper din suflet ca asta să nu se întâmple. Și să nu uităm că varianta indiană a virusului a ajuns și la noi – săptămâna trecută la Brașov, astăzi în Popești-Leordeni. Dacă aveți prieteni, colegi sau angajați indieni, recomandați-le vaccinarea. Ei se pot vaccina fără nicio opreliște în România. Puneți-vă pe voi și pe ei la adăpost!

Înțeleg teama de acest ser făcut „pe repede-înainte”. Eu m-am vaccinat, la pachet cu temeri de tot felul. Trebuie să fim însă conștienți că suntem într-un război în care mor sute de mii de oameni. Iar războiul nu este nici pe departe la final. Și vor mai muri alte sute de mii, poate milioane. Vreți să fiți voi, sau ai voștri, un alt cadavru într-o statistică? Sau pe un rug? Sau într-un cimitir cu gropile prematur ocupate?

 

Despre

Cristina Manea este jurnalist de televiziune și presă scrisă, comunicator și om al cetății conectat la realitățile zilei. Ea filtrează zilnic știrile cele mai tari și le pune în Coffee News și Ristretto News, exclusiv pentru cititorii democracymania.com.

Newsletter

Start your day informed!

Şi tu poţi scrie articole pe Democracy Mania!

Click aici
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments
Abonează-te!
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră.
ABONEAZĂ-TE
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră
Dacă ai talent la scris, eşti creativ şi ai ce povesti şi altora, alege să devii contributor Democracy Mania!
0
Spune-ne aici ce crezi despre acest subiect.x
()
x

Pune Democracy Mania pe ecranul principal al telefonului

Adauga pe ecranul principal
×