Un bucureștean a fost amendat în autobuz, deși își plătise biletul prin SMS!

Min

O regulă absurdă a STB transformă plata prin SMS a biletului de călătorie într-o capcană pentru cei care ajung să o utilizeze!

 

Deși introducerea metodelor moderne de plată a biletelor pentru transportul în comun în București ar trebui să ușureze viața călătorilor, uneori gestionarea proastă a acestora poate genera situații absurde.

Acesta este și cazul lui Cristian Neagoe, un bucureștean care a primit amendă într-un autobuz STB deși își achiziționase un bilet prin SMS după ce a urcat în mijlocul de transport în comun. Iată cum s-au desfășurat evenimentele, după cum singur povestește pe contul său de facebook:

STB
Sursă foto: Facebook Cristian Neagoe

“Când te gândești că totul e în ordine, mai apare de nicăieri o regulă ascunsă. Nu am tot timpul cardul de transport la mine, așa că m-am bucurat când au introdus plata prin SMS. Am citit atent instrucțiunile de pe posterele și abțibildurile lipite prin mașini și am plătit de fiecare dată când am rămas fără credit pe card sau când l-am lăsat acasă. Nu-mi place să fiu freerider, deși transportul public ar trebui să fie gratuit într-un oraș sufocat de trafic și poluare. Sau măcar SMS-ul ăla ar trebui să fie valabil pe toate mijloacele de transport urban timp de o oră, că uneori schimbi două-trei ca să ajungi unde vrei.

Astăzi aflu că am trăit în ilegalitate tot timpul ăsta. Controlorul se uită la SMS-ul meu, pe care l-am dat imediat ce am urcat în autobuz, și îmi transmite că nu e valabil.

— Cum adică? Scrie aici că e valabil o oră pe linia 335!

— Da, dar pe următorul 335.

— ???!!

— Păi uitați cât e ceasul, ați dat SMS acum 1 minut.

— Și când să-l dau, dacă acum 1 minut m-am urcat în mașină?

— Păi ÎNAINTE să vă urcați în mașină!

— Poftim?!! Dvs. validați cardul înainte să urcați în autobuz? Cum vine asta?

— Așa e regulamentul.

— Ce regulament? Unde scrie chestia asta?! E plin de afișe prin tot autobuzul și nu apare nicăieri regula asta! Nu apare nici în stație, unde ziceți că ar trebui să dau SMS înainte să urc și înainte să știu dacă iau 335, 330 sau 101, care merg în aceeași direcție.

— Scrie pe site. E datoria dvs. să citiți regulamentul. Vă uitați și dvs. dinainte ce vine și scrieți acolo în SMS U335 sau ce-o fi. Plătiți pe loc sau vă trimitem amenda acasă? Haideți, că vă văd om serios…”

 

O regulă absurdă

 

regulament SMSÎntr-adevăr, regulamentul STB menționează că “printr-un singur SMS trimis la numărul 7458, disponibil în toate rețelele de telefonie mobilă, călătorii vor putea achita contravaloarea unui abonament de o zi, valabil pe toate liniile de transport urban, o călătorie pe liniile Expres, o călătorie pe o linie urbană, sau pentru o călătorie pe o linie regională. Călătorii trebuie să trimită SMS-ul înainte de a urca în vehiculele STB SA, iar în câteva secunde vor primi un mesaj care va conţine un cod de confirmare a tranzacţiei.

Titlul de călătorie achiziționat prin SMS trebuie să fie corespunzător mijlocului de transport care urmează să fie utilizat, iar la solicitarea reprezentanților corpului de control acesta trebuie prezentat spre verificare. SMS-ul trebuie păstrat pe toată durata zilei, până la expirarea valabilităţii abonamentului sau, în cazul celorlalte linii, până la efectuarea integrală a călătoriei” se mai meționează în prezentul document.

Însă regulamentul STB nu este nicăieri afișat în mijloacele de transport în comun, ci doar modalitățile de plată a călătoriei, plata prin SMS fiind considerată o facilitate care să încurajeze tot mai mulți călători să nu mai circule fără bilet.

Însă regula de a trimite SMS-ul înainte de a urca în autobuz a fost gândită inițial pentru evitarea situațiilor în care călătorii trimit SMS-ul de plată doar atunci când văd controlorii care urcă în autovehicul, cu alte cuvinte, o metodă de fraudare a sistemului. Totuși, faptul că această mențiune din regulament lasă loc interpretărilor și generează situații fără ieșire, așa cum este cazul lui Cristian, demonstrează inutilitatea ei.

 

Cu alte cuvinte, dacă nu ai citit regulamentul înainte să te urci în autobuz și ai optat pentru plata biletului prin SMS după ce acesta s-a pus în mișcare, ești pasibil de amendă, lucru care nu se întâmplă în nicio țară civilizată ce utilizează aceeași metodă de taxare a transportului în comun. În plus, întârzierile autobuzelor care circulă în București, dar și faptul că de cele mai multe ori acestea sunt foarte aglomerate și oamenii trebuie să alerge practic după ale, contrazic această regulă absurdă care transformă o inițiativă lăudabilă – plata biletului de călătorie prin SMS – într-o capcană întinsă călătorilor!

 

Newsletter

Start your day informed!

Şi tu poţi scrie articole pe Democracy Mania!

Click aici
1 Comentariu
Cele mai noi
Cele mai vechi Cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments
Ovidiu-Othy
1 an acum

Eu am trimis odata sms inainte sa urc in tramvai. Oprise la o trecere de pietoni in timp ce asteptam in statie. Am urcat in tramvai, dar sms-ul cu biletul a ajuns cam dupa un minut, timp in care am fost controlat . Biletul a venit de fata cu controlorul. Dupa ce i-am aratat codul, mi-a aratat pe aplicatia din telefonul dansului ca biletul e invalid si m-a acuzat ca am trimis sms cand l-am vazut pe el, controlorul. Am platit amenda, grabit fiind sa ajung la lucru.

Abonează-te!
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră.
ABONEAZĂ-TE
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră
Dacă ai talent la scris, eşti creativ şi ai ce povesti şi altora, alege să devii contributor Democracy Mania!
1
0
Spune-ne aici ce crezi despre acest subiect.x
()
x

Pune Democracy Mania pe ecranul principal al telefonului

Adauga pe ecranul principal
×