Unde este școala copilului meu cu dizabilități?! Alo?! Incompetenților!

Min

– Doamnă, dați-mi o adresă de gmail și un număr de telefon.

 – Pentru ce?

 – Pentru Google Classroom.

 – Înțeleg. Dar, știți deja, copilul meu are dificultăți. Nu cred că Google Classroom e o opțiune pentru el.

 – Doamnă, e obligatoriu.

 – Fără excepții?

 – Fără

Asta a fost în mare discuția cu directorul școlii băiatului meu, care m-a sunat după o lună jumătate de liniște totală. Copilul meu nu a făcut nici o școală on-line până acuma. Nimic. Pentru că e la școală de stat de cartier, pentru că mai bine de jumătate din elevii școlii respective din buricul Bucureștiului nu au calculator acasă sau tabletă, pentru că profesorii nu sunt pregătiți de a face pedagogie la distanță și altele…Am înțeles toate motivele și le-am acceptat. Am făcut eu școală cu copilul meu acasă, ca să nu piardă.

Picătura care a umplut paharul a venit acum câteva ore sub forma discuției seci de mai sus. În general, sunt un om tolerant și mă abțin de la multe. Am învățat că pot să urlu cât mă țin plămânii, dar dacă nu vin cu soluții, degeaba. Dar nu mă mai pot abține.

Școala on-line nu este școală! Școala on-line nu e pentru copii în dezvoltare! Școala on-line nu e pentru copii cu dizabilități. Școala on-line, așa cum vrea Ministrul Educației, nu e școală! E o bătaie de joc!

În România sunt aproximativ 70.000 de copii cu dizabilități neinstituționalizați, mulți cu handicapuri permanente, care necesită terapii recuperatorii, tratament medicamentos prelungit și sprijin constant, iar integrarea școlară sau educația academică a acestora nu se poate face virtual!

Situația de blocaj cvasitotal în care ne aflăm de aproape două luni de zile parcă nu era suficient! Suspendarea activităților terapeutice de recuperare, auto-izolarea, stresul aferent stării de urgență, lipsa oricărui sprijin național pentru orice nu ține de COVID-19, parcă nu erau suficiente.

Acum, sunt obligat ca părinte să îmi supun copilul cu dizabilități să stea 3-4 ore cu ochii într-un calculator unde oricum nu va înțelege nimic, îl va frustra, îl va autostimula și multe altele, ca să treacă clasa, pentru că cel mai ignorant Ministru al Educației pe care l-a avut România până acum crede că așa e bine și profesorii din țara asta, dacă vor să aibă un salariu, trebuie să aibă dovezi pentru rapoarte?!

Articolele 11 și 12 din Ordinul Ministrului Educaţiei 4135/21.04.2020 precizează că „Părintele are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a asigura accesul și participarea preșcolarului/elevului la activitățile de învățare online organizate de unitatea de învățământ“, iar „Elevul are obligația de a participa la activitățile de învățare online”.

Eu, ca alți 40.000 de oameni din țara asta, am un copil cu autism aflat în recuperare, pentru care m-am luptat și mă lupt zilnic ca să poată fi integrat social și școlar. Cu ce drept mă obligă Ministrul Educației să-mi distrug copilul și toți anii de muncă depuși până acum, unde am făcut totul fără nici un ajutor de la stat? Pentru că este prea incompetent ca să găsească soluții și pentru copiii cu dizabilități? Nu e treaba mea, de cetățean, să găsesc soluțiile statului! Dacă era treaba mea, eram eu Ministru și nu Anisie.

Nu oferi resurse, nu oferi soluții, nu există planuri coerente, nu există strategie, coronavirusul amenință sănătatea fizică a oricui, ignoranța amenință viața și mintea a aproape un milion de oameni care trăiesc datorită serviciilor sociale ale ONG-urilor care au fost lăsate de izbeliște, mediul economic din țară e la pământ, nivel de sărăcie al țării este de peste 29% încă de anul trecut, și răspunsul Ministerului în fața lipsei educației copiilor din țara asta este “obligativitatea participării la cursuri on-line”.  Pe bune?!

Cer pe această cale două lucruri, care se pot face imediat, din punctul meu de vedere de cetățean, și iată că ofer și soluții (nu doar critic):

  • DEMISIA Ministrului Educație Anisie!
  • Posibilitatea de a refuza școala on-line pentru copilul meu pe motiv medical fără a i se imputa acest lucru în dosarul matricol educațional!

Dacă tot nu mă ajuți cu nimic, dragă Ministră, dragă Guvern, atunci lasa-ți-mă să aleg să fac ce știu eu că e bine pentru copilul meu, pentru că pe voi nu vă doare deloc de poporul pe care, cică, ar trebui să îl slujiți!

Newsletter

Start your day informed!

Şi tu poţi scrie articole pe Democracy Mania!

Click aici
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments
Abonează-te!
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră.
ABONEAZĂ-TE
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră
Dacă ai talent la scris, eşti creativ şi ai ce povesti şi altora, alege să devii contributor Democracy Mania!
0
Spune-ne aici ce crezi despre acest subiect.x
()
x

Pune Democracy Mania pe ecranul principal al telefonului

Adauga pe ecranul principal
×