Unirea Principatelor Române sau primul pas către România Mare

Min

În fiecare an, la 24 ianuarie, sărbătorim, cu mic cu mare, Unirea Principatelor Române din anul 1859 realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Anul acesta se împlinesc 161 de ani de la “Mica Unire”, considerată primul pas pe către visul de veacuri al tuturor românilor, crearea României Mari.

 

Istoria zbuciumată a românilor consemnează nenumăratele încercări, de ordin social, politic sau economic, de a aduce laolaltă românii de pretutindeni într-un singur stat stat unitar. Însă împrejurările istorice nu au permis unirea simultană a celor trei țări române – Moldova, Muntenia și Țara Românească, oricâte eforturi fiind depuse în acest sens de mai marii vremii.

 

Însă Mica Unire înfăptuită la 24 ianuarie 1859 reprezintă piatra de temelie a României moderne ce a permis formarea națiunii române. Astfel, statul român s-a format treptat, începând cu unirea realizată de Alexandru Ioan Cuza și s-a încheiat în 1918, când lupta de eliberare națională a poporului român va fi încununată de victorie.

 

Revoluția de la 1848

 

Principatele Române după Revoluția de la 1848

 

După înăbușirea Revoluției din 1848, reacțiunea internă și forțele intervenționiste dinafară au luat masuri de reorganizare a regimului regulamentar restaurat în cele două provincii, Moldova și Țara Românească.

 

În 1849 se încheie Convenția de la Balta Liman, între Imperiul Otoman, puterea suzerană și Rusia, puterea protectoare, care justifica prezența trupelor celor două state în Principate pentru “a reprima orice mișcare de insurecționare”. Totodată, convenția stabilea și alți conducători pentru cele două principate, care urmau să domnească timp de 7 ani: Grigore Alexandru Ghica în Moldova și Barbu Știrbei în Muntenia.

 

Sunt ani în care se fac anumite îmbunătățiri în administrația Principatelor, în special în Moldova, unde domnitorul avea unele vederi liberale în politica sa. Burghezia își consolidează rolul tot mai pregnant în viața economică și politică. Din punct de vedere economic, are loc o dezvoltare a producției și a schimbului de mărfuri, dezvoltarea transporturilor rutiere și cele fluviale, toate aceste îmbunătățiri având drept efect intensificarea legăturilor economice între cele două Principate.

 

Acest lucru a avut drept efect, atenuarea particularităților locale, lărgirea schimburilor comerciale între Țara Românească și Moldova, care se transformă treptat într-o unitate economică.

Piețele locale s-au contopit astfel într-o piață unică. Desființarea vămii dintre Moldova și Țara Românească a reprezentat un pas importart către realizarea unității economice, chiar dacă nu se înfăptuise încă și din punct de vedere politic.

 

În acest timp sunt amplificate și legăturile economice ale celor două Principate cu Transilvania , pregătindu-se astfel condițiile pentru desăvârșirea pieței naționale prin unificarea întregului teritoriu locuit de români.

 

 

 

Unirea Principatelor Romane – un deziderat și o necesitate

 

Din cauza condițiilor istorice interne și externe, poporul român a fost obligat să trăiască timp de secole divizat în provincii distincte, aflate sub suzeranitate străină, chiar dacă a tânjit dintotdeauna după unitatea de limbă și neam.

 

Însă nici stăpânirile străine, nici diviziunea statală, nici luptele politice interne din cadrul fiecărui principat nu au alternat dezoltarea unitară și continuitatea poporului român pe teritoriul locuit de veacuri. Astfel, a reușit, în ciuda tuturor vicisitudinilor, să își păstreze nealterate obiceriurile și tradițiile, portul popular atât de frumos în fiecare zonă, limba și ființa națională.

 

Primii care au dat glas conștiinței comunității de limbă și origine a românilor au fost cronicarii și cărturarii din secolele XVII-XVIII. Ei au fost cei care au formulat pentru prima dată ideea originii romanice a muntenilor, moldovenilor și ardelenilor subliniind într-o limbă ce tocmai se forma, necesitatea unității teritoriale și a comunității poporului român.

 

Revoluția de la 1848 a scos la lumină, poate mai evident decât niciodată, acest deziderat al românilor, acela de a se uni într-un singur stat, cu aceeași limbă, sub aceeași flamură.

 

 

 

Unirea: visul unei generații de iluminați 

 

Alecsandri_Rosetti_Kogalniceanu_Cuza
Mihail Kogalniceanu, Vasile Alecsandri, C.A. Rosetti, Alexandru Ioan Cuza

Idealul Unirii de la 1859 nu ar fi fost niciodată atins fără înflăcărați patrioți care se aflaseră în primele rânduri și ale Revoluției de la 1848: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Mălinescu, Constantin A. Rosetti, frații Ion și Dimitrie Brătianu, Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu, Nicolae Orășanu.

 

Pe lângă idealurile politice manifestate la toate nivelurile vieții din cele două Principate, cărturarii și oamenii politici de seamă au dus o amplă acțiune de propagandă în favoarea Unirii în străinătate, conștienți fiind că fără ajutorul Marilor Puteri, un astfel de deziderat ar fi rămas nul. Răspândiți la Viena, Paris, Londra sau Constantinopol, mulți dintre ei au militat neobosiți pentru a forma un curent de opinie în sprijinul Unirii Principatelor Române, o cauză de veacuri care de-abia acum își găsise propria voce.

 

Contextul european ce a determinat Unirea Principatelor

 

În vara anului 1853 izbucnește războiul Crimeei, început de Rusia împotriva Imperiului Otoman. Acest eveniment aduce din nou în prim-planul politic al vremii, problema orientală, inclusiv situația Principatelor Române, unirea acestora fiind una dintre problemele importante discutate în cadrul Congresului de Pace de la Paris care a avut loc în 1856.

 

Unirea Principatelor a iscat discuții aprinse între marile puteri ale vremii, reprezentanții statelor participante la Congres împărțindu-se în două tabere: în sprijinul Unirii s-au pronunțat Franța, Rusia, Sardinia și Prusia, în timp ce Imperiul Otoman și Austria au protestat vehement. Bineînțeles, o astfel de decizie le-ar fi dezavantajat pe amândouă, tocmai pentru că le-ar fi diminuat influența în cele două teritorii românești. Deși inițial Anglia s-a pronunțat favorabilă Unirii în timpul lucrărilor Congresului, ulterior își va regândi poziția și va sprijini, ca întotdeauna, Imperiul Otoman.

 

Însă nu solidaritatea față de situația românilor divizați în două teritorii distincte reprezenta cauza pentru care reprezentanții marilor puteri susțineau sau nu Unirea Principatelor, ci acest lucru era determinat de numite interese statale. Franța lui Napoleon al III-lea avea interese de ordin ecomonic în sud-estul Europei, în timp ce Rusia considera că o astfel de mutare ar fi slăbit influența Imperiului Otoman. Sardinia și Prusia sprijineau Unirea românilor pentru că astfel, creându-se un precedent, pledau indirect pentru cauza italienilor și germanilor, aflați în aceeași situație. Tabăra statelor care ar fi avut ceva de pierdut în cazul Unirii Moldovei cu Țara Românească era compusă din Imperiul Otoman, care astfel și-ar fi pierdut influența în zonă și din Austria, care considera că o astfel de mișcare ar intensifica lupta de eliberare a românilor din Transilvania.

 

Din cauza pozițiilor divergente, în cadrul Congresului de pace de la Paris nu s-a ajuns la niciun acord în privința Principatelor Române. Însă le-a dat posibilitatea românilor să se pronunțe în privința Unirii.

 

 

 

O șansa unică pentru românii din Principate

 

 

Chiar dacă cele două provincii rămâneau sub suzeranitatea Imperiului Otoman, ele intrau totodată sub garanția colectivă a puterilor semnatare ale Tratatului de Pace, înlăturându-se astfel protectoratul unei singure țări.

 

Tratatul de pace de la Paris le-a permis românilor din Moldova și Țara Românească să fie consultați în privința Unirii prin intermediul Adunărilor ad-hoc. În timpul constituirii și consultării acestor Adunări cele două Principate urmau să fie conduse de un caimacam (domnitor) numit de Poartă.

 

Totodată, județele Cahul, Bolgrad și Ismail afle în sudul Basarabiei reveneau în componența Moldovei.

 

Adunarile ad-hoc și-au început lucrările în septembrie 1857 la Iași și București. Dezbaterile au prilejuit o manifestare puternică a coeziunii și a forței pe care o avea mișcarea unionistă în cele două provincii românești. Astfel, în urma consultărilor, Adunările ad-hoc au adoptat rezoluții asemănătoare care cereau fără drept de apel Unirea Principatelor într-un singur stat cu numele de România, respectarea drepturilor, autonomiei și a neutralității acestui stat și o Adunare Obștească menită să reprezinte “toate interesele nației”.

 

Aceste rezoluții au fost trimise Comisiei speciale care era constituită din reprezentanți ai Marilor Puteri. Aceasta a întocmit un raport care prevedea ca cele două țări să se numească Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, fiecare cu câte un domnitor, guvern și adunare legiuitoare proprie, dar și o serie de măsuri economice și sociale.

 

Însa toate aceste măsuri nu au îndeplinit dorința fundamentală a românilor, chiar dacă se aflau foarte aproape de materializarea ei.

 

 

Înfăptuirea Unirii prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Țării Românești

Alexandru Ioan Cuza

 

Alegerile de deputați în Adunările elective s-au desfășurat sub semnul unor lupte înverșunate între adepții unirii și forțele reacționare care se declarau împotrivă. În timp ce alegerile din Moldova au adus în Adunarea electivă o majoritate a partidei naționale pro unire, în Țara Românească reacțiunea a obținut majoritatea.

 

În ziua de 5 ianuarie 1859, Adunarea electivă de la Iași a ales ca domn al Moldovei pe candidatul partidei naționale, Alexandru Ioan Cuza.

 

După alegere din Moldova, toate speranțele românilor s-au îndreptat spre București acolo unde la 22 ianuarie și-a deschis lucrările Adunarea electivă din Țara Românească. Momentul a fost precedat de ample mișcări de stradă, mii de tineri unioniști alături de meseriași și țărani veniți din satele județelor din apropiere, adunându-se în fața clădirii unde avea loc evenimentul. Mulțimea manifesta vehement împotriva propunerii partidei reacționare care îl susținea la domnie pe Gheorghe Bibescu.

 

În acest context efervescent, în noaptea de 23 spre 24 ianuarie, deputații partidei naționale au convocat o ședință la hotelul “Concordia” unde au hotărât să propună Adunării elective tot pe Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Țării Românești.

 

În dimineața zilei de 24 ianuarie, propunerea făcută de unioniști a fost acceptată în unanimitate, deputații conservatori fiind obligați să cedeze în fața voinței poporului. Votul exprimat în cadrul adunării a relevat faptul că toate cele 64 de buletine de vot purtau numele lui Alexandru Ioan Cuza.

 

Astfel, poporul român reușise să își împlinească visul unirii după lupte de veacuri pentru constituirea statului național român.

 

24 ianuarie_unire

 

“Sunt şi voi fi toată viaţa mea pentru Unirea Principatelor Române. Voturile din 5 şi 24 ianuarie 1859, prin care am înălţat pe Alexandru Ioan I pe tronul Principatelor, nefiind decât sublima expresie a eternei dorinţe a românilor, voi susţine cu orice preţ tronul la a căruia fundare am participat eu… Sunt pentru întemeierea guvernului constituţional reprezentativ în toată puterea şi întinderea cuvântului… Sunt pentru libertatea conştiinţei, a presei, a întrunirei, a petiţiei… Sunt pentru aşezarea dărilor pe un sistem de dreptate pentru toţi cetăţenii… Sunt pentru organizarea marilor lucrări publice: drumuri de fier, canale, porturi… Sunt pentru cea mai mare răspândire a învăţăturii publice, astfel încât fiecare oraş să-şi aibă gimnaziul său şi fiecare sat să-şi aibă şcoala sa primară, încât fiecare român să ştie să scrie şi să citească… Sunt pentru emanciparea ţăranilor prin desăvârşita lor împroprietărire. Sunt pentru cea mai strictă şi temeinică responsabilitate a miniştrilorşifuncţionarilor Statului. Iată principiile pe care le-am profesat de-a pururea şi pe care şi în viitor le voi apăra în orice ocazie şi în orice poziţie mă voi afla”, scria Mihail Kogălniceanu.

 

Reprezentând un punct esențial în istoria României moderne, Unirea din 1859 a demonstrat forța de veacuri a românilor concentrată într-un singur deziderat ce avea să se desăvârșească în decembrie 1918: unirea tuturor românilor sub flamura României Mari.

 

 

Newsletter

Start your day informed!

Şi tu poţi scrie articole pe Democracy Mania!

Click aici
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments
Abonează-te!
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră.
ABONEAZĂ-TE
Fii primul care află ce este nou pe platforma noastră
Dacă ai talent la scris, eşti creativ şi ai ce povesti şi altora, alege să devii contributor Democracy Mania!
0
Spune-ne aici ce crezi despre acest subiect.x
()
x

Pune Democracy Mania pe ecranul principal al telefonului

Adauga pe ecranul principal
×